Victoria la limită a Belgiei în meciul contra Suediei, în cadrul g
rupei E a Campionatului European de Fotbal - Euro 2016, nu a risipit pe deplin dubiile referitoare la prestația echipei la această competiție - este ideea subliniată de mai multe publicații belgiene apărute joi.
În cotidianul
La Derniere Heure, Benoît Delhauteur estimează că echipa Belgiei a dat dovadă de "cinism" în partida disputată miercuri seară la Nisa, dar editorialistul atrage atenția că împotriva Suediei s-au observat unele lacune în jocul belgienilor, probleme care ar trebui corectate pentru a putea spera la un parcurs cât mai lung în competiția care se încheie pe 10 iulie.
La rândul său, editorialistul Jean Derycke nu împărtășește euforia de după meciul contra Suediei, apreciind că Belgia a suferit mult pentru a obține victoria, golul din minutul 85 al meciului venind dintr-o execuție personală de excepție a lui Nainggolan.
În publicația
Sudpresse, Frédéric Larsimont subliniază că, deși Belgia se află pe jumătatea de tablou ce pare mai favorabilă (urmând a întâlni duminică, în optimi, selecționata Ungariei), misiunea "Diavolilor roșii" nu va fi facilă, întrucât belgienii vor trebui să facă față presiunii date de favoriți, în condițiile în care mulți au estimat înaintea competiției că echipa are capacitatea de a accede chiar în finala turneului.
Și publicația franceză
So Foot este de părere că Belgia nu a impresionat până acum. "Impreciși în inițiative, jucătorii lui Marc Wilmots au confirmat până acum că sunt mai degrabă un amestec de jucători buni decât o echipă bună. Cu siguranță acest lucru este insuficient pentru a merge departe" în fazele superioare ale turneului, estimează publicația citată.
În schimb,
L'Equipe își exprimă satisfacția față de prestația belgienilor, care nu au mai adoptat un stil ermetic, cum a fost cazul în meciul contra Irlandei. Un alt motiv de mulțumire a fost faptul că Eden Hazard și Kevin De Bruyne au combinat eficient, dar publicația este de părere că este nevoie de mai multă spontaneitate și fluiditate în jocul belgienilor.
Selecționata Belgiei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - Euro 2016, după ce a reușit să învingă cu scorul de 1-0 (0-0) reprezentativa Suediei, într-o partidă din Grupa E a competiției, disputată miercuri seara pe stadionul Allianz Riviera din Nisa.