UEFA a anunțat că a deschis proceduri disciplinare împotriva federațiilor din Portugalia și Polonia, după incidentele de la meciul de joi dintre cele două țări, de pe stadionul "Vélodrome" din Marsilia.
Portugalia este vizată deoarece suporterii au aprins fumigene, iar în prelungiri un fan a intrat pe teren ca să-l îmbrățișeze pe Cristiano Ronaldo.
Suporterii polonezi au aprins și ei fumigene și au produs incidente în tribune, obligând poliția să intervină, la începutul reprizei a doua a prelungirilor.
Comisia de Disciplină a UEFA va analiza cele două cazuri pe 21 iulie, la unsprezece zile după încheierea
turneului final.