Atacantul Graziano Pellé le-a cerut "iertare italienilor" fiindcă a ratat la loviturile de departajare împotriva Germaniei, echipa sa fiind eliminată în
sferturile de finală ale Euro 2016.
"Le cer iertare italienilor, sunt mâhnit că s-a terminat astfel", le-a spus Pellé ziariștilor italieni prezenți pe aeroportul din orașul francez Montpellier, înainte de întoarcerea în țară.
El a evocat gestul prin care a simulat o scăriță, înainte de a șuta fără să nimerească spațiul porții:
"N-am vrut să provoc, n-am vrut să fac pe grozavul, dar cum Manuel Neuer e foarte tare, voiam să rămână pe loc. Nici măcar nu și-a dat seama de gestul meu".
Neuer
"m-a felicitat la sfârșitul meciului", a asigurat atacantul lui Southampton, adăugând:
"mi-a spus că sunt un mare jucător".
Italia a mai ratat la loviturile de departajare printr-un atacant, Simone Zaza, intrat în ultimele secunde pentru a executa de la punctul cu var.
"Zaza și cu mine marcăm întotdeauna penalty-urile la antrenament",
"din păcate s-a întâmplat așa, e atâta adrenalină", a explicat Pellé.