Cel puțin 50 de persoane au fost reținute duminică, în Franța, cu ocazia finalei Euro 2016, în special în apropierea fan-zonei pariziene, în urma confruntărilor dintre suporteri și forțele de ordine, a anunțat prefectura de poliție din Paris.
Incidentele din zona Turnului Eiffel au izbucnit după ce suporterii au încercat să intre în fan-zone, închis începând cu ora locală 19:00, după ce s-a umplut până la refuz (peste 90.000 de fani).
Unii dintre ei au aruncat cu diverse obiecte, au dat foc unor pubele și scutere, precum și unei mașini. Forțele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a restabili ordinea.
Potrivit poliției, mai multe mașini aflate în trafic au fost atacate de suporterii nemulțumiți. În panică, șoferul unuia dintre aceste vehicule a lovit două persoane, una dintre ele fiind spitalizată.
Situația s-a calmat ulterior în sectorul Turnului Eiffel, însă suporterii, în special cei portughezi, au sărbătorit pe parcursul nopții victoria echipei lor, pe bulevardul Champs-Elysees, atmosfera fiind în cea mai mare parte festivă, deși au fost înregistrate și două vitrine sparte, a precizat prefectura de poliție pariziană.
Unele dintre cele aproximativ 40 de interpelări efectuate la Paris au avut loc în jurul "Stade de France", la periferia de nord a Parisului, cei reținuți fiind acuzați de ultraj, distrugeri sau vânzări interzise.
Și în orașul Lyon au fost reținute 9 persoane în cursul nopții, pentru "violențe, ultraj, deținere de artificii sau împiedicarea intervenției salvatorilor", au indicat surse ale poliției locale, care au mai precizat că un polițist a fost ușor rănit de o cutie cu băutură aruncată asupra sa.