Ne-am cam lăsat duși de valul contestatorilor de profesie și ne-am grăbit să-l privim chiorâș, neîncrezător, cu suspiciune, pe primul venetic adus la cârma naționalei de pe plaiuri cu boi și alte oi. Am luat seama la tarele umane, de comportament trecător al acestui alt neamț cocoțat în
Românica la loc jinduit și biiine plătit, stârniți de reacțiile unor personaje autohtone cu nume în fotbal, dar și cu frustări cât carul de poveste cu proști din Caracal.
Reprezintă, însă,
trasul pe nas vreo crimă împotriva umanității? Nu. E , sigur, ceva nefrumos și nesănătos d.p.v. al moraliștilor, respectiv al adepților traiului bio. Numai că sunt țări mai dezvoltate ca a noastră unde s-a dat liber consumului de anumite stupefiante, iar în statele reunite în
mama democrației au venit recunoașteri de
călcări pe bec, îndeobște în anii cruzi, din voci de președinți, guvernatori sau alți dregători.
Rezerva obiectivă și la obiect (fotbalistică, adică) a fost, în schimb, aceea referitoare la angajarea unui șomer, fie el de lux. Iar dacă suntem cinstiți, ar fi cazul să o spunem pe-a dreaptă: reacția de respingere s-a manifestat nu împotriva celui mai biiine plătit selecționer de fotbaliști mioritici fruntași - deși treaba asta cu
cașcavalul așa gras la nivel autohton i-a deranjat pe mulți -, ci mai degrabă contra nespecialiștilor care l-au năimit. Asta e, Burleanu trebuie să-și poarte crucea (scuuumpă!) dacă s-a lăsat parașutat din politichie, din curtea Cotroceniului într-o lume neștiută lui și e
preș federal doar prin conjunctură.
Judecând acum, mai la rece, după ce i-am urmărit cu lupa fiecare apariție și i-am cântărit orice cuvințel, pare a fi cazul să dregem cumva busuiocul, dacă nu chiar să o întoarcem ca la Ploiești (o, Petrolule, unde mai ești ?!). Prea ne-au îndemnat să privim partea plină a paharului oameni pentru care vorbesc rezultatele (plus același... cașcaval adunat de pe bănci tehnice) - de la Mircea Lucescu la Cosmin Olăroiu - pentru a ignora ceea ce putem lua de bun de la Cristoph Daum:
Demnitate. A arătat că posedă așa ceva, încă de când și-a recunoscut, poate tardiv (dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu?) buba din biografia nefotbalistică, pentru ca o probă irefutabilă să o dea prin modul în care a răspuns atacului sub centură purtat de
Reghe.
Are! Și cv de antrenor (nu mai înșirăm aici, o face netul). Și acea liniște materială care îl poate face să discute, cităm, "și un contract în care nu mă interesează neapărat partea financiară!". A, că a știu să negocieze mai bine decât Burleanu & Vochin, asta e ceva firesc, care ține și de orgoliul de a nu se lăsa introdus în categoria selecționerilor cu cotă de doi bani.
Unificator. Despre acest Herr (apropo, dispare apelativul Mister din vocabularul tricolorilor?) cei care l-au avut antrenor sau profesor de antrenori susțin că deține știința unificării vestiarului, de a îmbina calitățile individuale, energiile. Când un profesionist indiscutabil precum Dorinel Munteanu zice că l-a avut ca idol în Bundesliga, chiar e cazul să luăm aminte.
Meticulozitate. Am putea găsi și alte cuvinte care încep cu ultima literă din numele de familie al noului nostru selecționer (manieră, modestie, de pildă), însă am ales termenul care definește o calitate esențială cuiva pus să vadă tot și să aleagă puțin de tot. Nu s-a lăsat descoperit la nici o iscodeală a
presarilor, s-a dovedit surprinzător de rapid pus la punct asupra stării actuale a selecționabililor și fotbalului intern per ansamblu, a mers și la inima patrioților (&patriotarzilor) angajându-se să ne cânte Imnul, să învețe românește și nu numai despre Ștefan cel Mare. Se prezintă, iată, atent la orice detaliu, pe oricare plan.
Poate că mult controversatul
preș federal a ales lozul câștigător. Primul său bilet plătit în loja de sus a fenomenului în care s-a insinuat. Iar de se va dovedi că e chiar așa, de ce ne-am supăra?
George PLAURIAN