Ianis Hagi (17 ani) a fost prezentat oficial la Fiorentina și a făcut declarații interesante. El a spus că nu se teme de nimic și a dezvăluit faptul că se inspiră de la tatăl său.
"Sunt pregătit, sunt la dispoziția antrenorului. M-am născut cu o mare pasiune pentru fotbal și sunt obișnuit cu presiunea, nu mă tem de nimic. Mă inspir de la tatăl meu dar și de la alți fotbaliști buni din România. Ca și calități pe care le posed, aș zice că una importantă este că folosesc la fel de bine atât piciorul stâng cât și pe cel drept. De la tatăl meu, aș lua ambiția lui, chiar dacă mi-ar plăcea, recunosc, să am toate calitățile", a spus Hagi jr.
Ianis este născut la Istanbul, pe vremea când Gheorghe Hagi juca la Galatasaray și a ținut să facă declarații și despre situația din Turcia.
"Am văzut și eu la TV și pe internet. Sper ca situații ca aceasta să nu se mai repete niciodată".
Hagi jr. s-a declarat "încântat că a ales Fiorentina" și a mai precizat că-i place această formație pentru că "se bazează pe jocul cu mingea la firul ierbii".
RomanianSoccer