FC Viitorul a deschis, oficial, sezonul 2016-2017, iar pretențiile grupării din Ovidiu sunt la un alt nivel decât acum un an. Evoluțiile bune și foarte bune din prima parte a campionatului trecut care au dus la calificarea în cupele europene pentru prima dată în scurta istorie a grupării oferă constănțenilor motive de optimism, mai ales că și campania de achiziții pare a fi una peste media Ligii 1 și, mai ales, mult peste cea extrem de bizară din iarnă.
"Am completat lotul în această vară și cred că am făcut mutări bune. Suntem mulțumiți de cum s-au prezentat noile achiziții în pregătire, sunt jucători foarte buni și mai au timp să se adapteze. Vrem să depășim ceea ce am făcut în sezonul trecut, cu obiectivul final de a fi cât mai sus în clasament, fără să avem presiune", a declarat managerul tehnic Gheorghe Hagi, care a anunțat și obiectivul echipei sale: "Dacă am ajunge în play-off, așa cum am făcut-o și anul trecut, ar fi o performanță onorabilă. Sperăm să jucăm același fotbal, să ne impunem filosofia ofensivă în teren, dar nu ne luați în calcul pentru titlul de campioană. Construim și acest campionat cu mult entuziasm, cu multă încredere dar nu suntem pregătiți de titlu și nici nu avem forța necesară".
Ceva mai entuziaști, noii (și vechii) jucători ai grupării din Ovidiu, Bogdan Țâru, Florin Purece și Gabriel Iancu au declarat la unison că vor să depășească performanțele de anul trecut, numai că niciunul nu a jucat pentru FC Viitorul, astfel că dorința lor poate fi una subiectivă.
"Am avut trei cantonamente bune și suntem pregătiți pentru startul campionatului. Avem un lot valoros, sunt jucători cu calități foarte bune și vrem să depășim performanțele de anul trecut", a punctat mijlocașul Purece, Țâru fiind în postura de a juca primul meci al sezonului chiar împotriva echipei unde s-a remarcat anul trecut: FC Voluntari. "Mă bucur că m-am întors, dar perioada Voluntari rămâne în urmă. M-a ajutat, pentru că m-am pus pe picioare, am căpătat mai multă experiență, dar acum este un alt capitol. Cred că toți suntem mai experimentați și mai maturi și trebuie să rămânem sus", a explicat acesta.
FC Viitorul a avut o campanie de achiziții surprinzătoare în această vară, sezonul lung și apariția, în premieră în cupele europene obligând conducerea să atace piața. Bogdan Ţâru, Pablo Brandán, Gabi Iancu, Bogdan Mitache, Victor Râmniceanu, Sorin Rădoi, Dani López, Cătălin Carp, Florin Purece şi Alex Nimely sunt cele zece achiziţii ale constănţenilor pentru startul sezonului 2016/2017, Țâru, Mitache, Iancu și Râmniceanu aflându-se la a doua aventură cu formația din Ovidiu.
Vineri, de la ora 18:30, FC Voluntari și FC Viitorul deschid noul sezon de Liga 1, în aceeași zi Pandurii și Universitatea Craiova evoluând în al doilea meci al rundei, de la ora 21:00.