Ziua de ieri se-nfige vârtos în istoria fotbalului mioritic, joia asta fiind cumva emblematică pentru tot ceea ce se petrece de la nivel de națională și de la L 1 în jos, jos de tot, și de la capul
peștelui federal în stângă, în dreapta, de jur-împrejur.
LPF a emis comunicatul din care se deduce moartea Rapidului, altfel textul fiind o îmbârligătură tipică juriștilor produși pe benzile rulante ale fabricilor de diplome contracost. Doar "Țeparul" - cum îl definește Gazeta pe ultimul urmaș al celui care a asigurat, totuși, Giuleștiului cale bătută europeană - mai poate face pe
neznaiul optimist. În rest, când Socaciu se trezește silit să rescrie începutul celui mai emoționant imn de club, devenit "Suntem
nicăieri acasă", orice microbist cu cuget nealterat de micisme/miticisme în alte culori trebuie că se simte și mai sărăcit.
Iar pentru ca acestă zi deja blestemată, inclusiv d.p.v. meteo, să rămână de pomină, ne-a oferit și prilejul de a avea parte de momâi la ceas (meci) de seară, unele care nu au speriat însă pe nimeni, Gent umplând
geanta Viitorului încă de la debutul echipei lui Hagi - așa, ca să îi fie, și să ne fie, clar unde îi este locul în fotbalul continental. Colac peste pupăză, aceea din teiul rămas de mult fără frunze, a mai venit și înfrângerea de acasă (care casă e taman la Severin) a Pandurilor, de parcă asta ne mai lipsea, după precedentele evoluții europene în care nici măcar campioana nu ne-a reamintit cum e gustul victoriei.
Poate așa ne trebuie dacă am mai putut spera la ceva bun după turneul final din Franța, pe care numai amatorii cocoțați în fruntea fotbalului profesionist pot avea tupeul de a-l socoti altceva decât ceea ce a fost: un eșec. Unul ale cărui rădăcini și-au dezvăluit profunzimea, a câta oară?!, ieri.
George PLAURIAN