Internaționalul român Alexandru Chipciu a marcat primul său gol pentru Anderlecht, noua sa echipă impunându-se cu 5-1 acasă în fața lui Kortrijk, duminică, într-un meci din etapa a 2-a a campionatului de fotbal al Belgiei.
Chipciu, care a fost integralist, a punctat în minutul 54. Celelalte goluri ale vicecampioanei Belgiei au aparținut lui Sofiane Hanni (32), Lukasz Teodorczyk (50), Steven Defour (63) și Idrissa Sylla (76). Oaspeții au fost cei care au deschis scorul, prin Herve Kage (20).
Anderlecht este lider, cu 6 puncte (golaveraj 7-2), urmată de Zulte Waregem, 6 p (golaveraj 5-0) și Charleroi, 6 p (golaveraj 2-0).