Era noapte la noi, trecuți din joi în vineri prin ploaie, la ora primei gale cu medalii, cele mai strălucitoare, pe masa unei delegații decimate numeric înainte de startul Olimpiadei. Se făcuse noapte și-n sufletele noastre, după cele mai
negre cinci zile de început de competiție din toată istoria participării României la Jocurile ultimelor multe decenii - zile care nu prea aveau cum să fie de surâs în plină vară, în lipsa echipelor de gimnastică, și nici nu au fost, dacă nici la tir, nici la judo nu s-a continuat șirul minunilor ce ne amăgeau că încă mai dăinuie o piramidă a sportului la noi.
A șasea filă din cronica ce se scrie la Rio a îndepărtat din norul de praf și pulbere. Poate că nu degeaba numerologii definesc cifra 6 cu caracteristica armoniei, cert este că ziua asta de joi ne-a readus zâmbetul pe care-l credeam deja pierdut, ne-a făcut să trăim iar ca pe vremuri, tensionați dar mândri, alături chiar de la mare distanță de "tricolori". Mergea și Tecău vor juca prima finală pentru tenisul românesc la JO, reușită remarcabilă a armoniei recâștigate a unui cuplu în care Florin a fost cândva, să ne reamintim, numărul 2 mondial la juniori. Bravo lor, dar să-i vedem acum, când până la aur nu mai e decât un pas, un meci, însă cu Nadal-Lopez. Da, chiar cu
uriașul Rafa, cel cu 78 de titluri câștigate în carieră, dintre care 9 la dublu!
Și, neașteptat, a venit și primul aur pentru România. După un "sfert" de infarct cu SUA, în care Ana Maria Popescu, ex Brânză, ne-a purtat de la agonie la extaz în ultimul
releu al echipei, pe care a adus-o de la 16-15 la 20-23 cu numai un minut înainte de expirarea timpului. A egalat miraculos și a izbutit tușa hotărâtoare în prelungirile pe care le-am trăit, de acasă, la tensiunea și cu emoțiile penaltyurilor din finala fotbalistică de la Sevilla. O calificare dramatică, urmată însă de una limpede, 45-31, în compania Rusiei. Cum clară, absolut meritată - mereu în avantaj, de la primul la ultimul releu! - avea să fie izbânda din finala cu China, campioana de acum 4 ani.
Să privim mai atent, dincolo de marea victorie din sport. Pe cine au învins spadasinele
Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop, Loredana Dinu, sub bagheta lui Dan Podeanu? Pe reprezentantele Statelor Unite ale Americii, Rusiei, Chinei. Țări care sunt Cine sunt în această lume, ceea ce dă aurului smuls lor de către România, în Brazilia, o strălucire ce nu poate fi măsurată în
numai 24 de karate...
Să evaluăm uriașa victorie, semnificațiile ei, și să recunoaștem: ne cam pierdusem speranța după ratările în lanț ale primelor cinci zile de dispute olimpice. Până și despre un campion al optimismului înăscut cum e fostul mare rugbyst Alin Petrache ni se transmitea de la Rio că și-a ieșit din fire. Dar îmi răsunau în minte cuvintele pe care șeful COSR mi le șoptea răspicat înaintea plecării la întreceri pe care marea majoritate a românilor le așteptau mai degrabă sceptici: "Am adus mai mulți bani ca oricând pentru bătălia olimpică, nu se poate să nu ne iasă! Vom lua sigur medalii, posibil chiar de acolo unde ne așteptăm mai puțin. Zică lumea orișice, eu aștept, cred, visez măcar în două de aur". Una, iată, chiar a venit, chiar de unde nădăjduiam mai cu codeală. Până la o a doua a rămas un unic (fie el mare de tot) pas, un meci...
Și cum ne-a revenit zâmbetul, ne reamintim brusc că mai sunt români care se bat pentru podium în Brazilia și ar fi cazul, momentul să-l ascultăm pe compatriotul de la CIO, inginerul Octavian Morariu: " Trebuie să fim alături de sportivi, nu să-i acuzăm. Eu spun să mai aşteptăm un pic înainte să tragem concluzii… Sportivii fac şi ei ce pot şi trebuie să-i susţinem, atâta tot. Problema e profundă, nu o rezolvăm noi acum, de pe o zi pe alta". Îndemnul vine de la un fost sportiv de elită, fiul altor performeri excepționali, Cornelia Timoșanu și Viorel Morariu, și merită luat în seamă măcar acum, când am primit lumină de departe, în plină noapte la români.
George PLAURIAN