Echipa care, de bine-de rău, ne ține cumva în fotbalul mare se-ntărește spectaculos în plin sezon, după ce în perioada precompetițională patronul ei doar vânduse pe bani grei și cumpărase cu firfici. Investiția serioasă în Florin Tănase a și primit o primă confirmare de oportunitate, cel mai scump produs șlefuit în Academia Hagi debutând cu gol în nou-i tricou din campionat. Iar cu cât se apropie vizita celor de la City, pentru care enormul interes determină record după record pe piața neagră a biletelor, Steaua a profitat din plin de foametea ce bântuie curtea Astrei: a încheiat cu succes lungul șir al tratativelor pentru brazilienii campioanei, Boldrin și De Amorim. Interesant e că ultimul devine de-al lui Becali ca proaspăt deținător de cetățenie română, deci poate intra în vederile lui herr Daum, la ani buni de când sosea, aproape un puști, la complexul ploieștean din 9 Mai al actualei campioane, cu fața luată de un compatriot mai arătos și dotat (pierdut însă pe drum – parcă Fonseca îl chema). Și stați așa, acum tunurile sunt puse pe transferul lui Alibec, deși oficialii clubului giurgiuvean susțin oficial că golgeterul nu le e de vânzare, având deja corabia ferită momentan de potop, după sacrificiile cedării a patru "piese grele", cu Budescu în rol de Noe.
Steaua "fură", îndeosebi de la echipa care a deposedat-o de titlu, dar fapta are deplină acoperire legală, cea morală rămânând o simplă chestiune ce apare desuetă în lumea în care doar banii vorbesc (și mai ales numărul lor). Ceea ce se mai întâmplă însă prin această lume mare, în care "suntem prea mici" - cum suspina primul boxer declarat pe nedrept învins la Jocurile de la Rio -, nu poate fi taxată decât de-a dreptul ca furt la drumul mare sau în miezul zilei printre tarabele din Obor ( unde am simțit-o pe propriul buzunar, și nu numai o dată).
S-o luăm cătinel, spre a nu fi acuzați de subiectivism. Mergea și Tecău au rămas cu argintul - de premieră pentru tenisul nostru, deci oricum foarte prețios, mai ales în acest moment atât de nefast sportului românesc. Regretăm, cum nu?, ratarea unei a doua medalii de aur pentru delegația noastră subțiată în Brazilia din varii motive. Dar ne plângem cumva de vreun ajutor "din afară" primit de spanioli? Nicidecum, până la urmă nu-i rușinos să te bată numai Nadal, ibericul care a dominat ani buni tenisul mondial, și coechipierul marelui Rafa.
Sau la canotaj, avem motive de frustrare și bârfă pe seama vreunui furăciuni la start sau a cine știe cărui firicel de vânt ce a suflat contra exact și exclusiv taman pe culoarul echipajului "tricolorelor"? Nici vorbă, nici în glumă. Ba, dacă stăm oricât de strâmb și judecăm neapărat dreapt, bronzul cucerit de un echipaj înnoit în proporție de 90 la sută după Londra marii ratări pentru 8+1 are străluciri de aur: Ioana Strungaru (27 de ani), Mihaela Petrila (25), Iuliana Popa (20),Mădălina Bereș (23), Laura Oprea (22), Adelina Boguș (27), Andreea Boghian (24) +Daniela Druncea (25) sunt, iată, tinere și foarte tinere, având, fiecare, minimum încă o Olimpiadă înainte. Iar debutul aproape în grup e apreciat drept "o cursă extraordinară, cum nu au făcut de când sunt canotoare, cu o dăruire totală și o pregătire excelentă" de însăși cea socotită oficial a fi fost number one într-un secol, Elisabeta Lipă. Ministreasa de azi are două dintre coechiperele alături de care mai ieri se scălda în aurul marilor întreceri, pe Veronica Cochela și Doina Ignat, în postură de antrenoare de lot, alături de "principalul" Roman.
Vera are chiar o triplă satisfacție după această performanță. De antrenoare, de coordonatoare a lotului de junioare din care unele au urcat la cel olimpic și de…mătușă, știiind să o convingă pe veterana de 29 de ani Roxana Cogianu (care a "tras" și în barca sosită a patra la ediția precedentă) să alunge gândurile de retragere ce i-au bătut viguros nepoata, s-a rămână în trasul la galere care ei personal i-a asigurat intrarea între figurile de seamă ale României. Și încă un amănunt apropo de această familie sportivă: fiul Veronicăi și al lui Cristian Cochela (unul dintre cei mai buni economiști din umbra performanței, o adevărată "enciclopedie" în domeniu), Alexandru Marian, se numără printre speranțele reale ale baschetului.
Despre haltere, ce să mai vorbim? Nu putea fi cazul de nereguli de culise, de vreme ce simbolul viu al acestei discipline la noi se numește Nicu Vlad, unul dintre șefii federației internaționale. Oferă numai și numai motiv de prea plăcută surpriză evoluția lui Gabriel Sîncrăian, una ce reprezintă idealul pentru orice sportiv – aceea de autodepășire, de realizare a performanței de vârf la momentul de vârf competițional. Iar bistrițeanul "de la 85" a pus nu numai puțin de 20 (douăzeci) de kilograme peste totalul calificării la JO, reușită cum foarte rar se mai petrece. Chiar că acela ce scrie în Gazetă despre o seară magică nu prea exagerează, fiind așa ceva cel puțin pentru federația cu o mână de angajați, o duzină-două de tehnicieni calificați și vreo sută, acolo, hai două, de practicanți veritabili.
Acum, că am primit cu luciditate inclusiv cucerirea de argint sau bronz în loc de aur, să vorbim despre furăciune. Că de asta a avut parte, aseară, Mihai Nistor o spun alții mult mai pricepuți în box, ca Doroftei și Obreja, sau trimișii speciali ai mass-mediei noastre. Primul a fost însă comentatorul TVR, care Narcis Șelaru le are cu adevărat în ale pugilismului (fiind, alături de Sorin Hobana sau chiar Alina Alexoi, handicapată de limbaju-i exclusiv pentru specialiști, singurele voci competente), așadar a avut nu numai vreun avânt patriotard, dar și autoritatea de a clama nedreptatea săvârșită de judecători bine plătiți ai unei dispute abordate de român prin asalt permanent. Ce fel de socoteli își fac cei trei de lângă ring, ce poate conta mai mult pentru ei decât faptul că adversarul pe care-l scot învingător la puncte a fost numărat, ba încă de două ori?!?
"Nistor furat obscen", titrează Tolontan, această nouă execuție aducând a viol în grup asupra realității din ring adăugând încă o cireașă amară pe tortul mustind a putreziune al ceea ce numai nobilă artă nu se mai poate chema, de mult, în boxul profesionist mai ales -dar iată din nou că și la Jocurile Olimpice. Rușine! Lui Nistor nu are de ce să îi fie, dar cine poate alunga amărăciunea, a lui și a noastră?
George PLAURIAN