Fundaşul Constantin Nica, împrumutat de curând de la Atalanta Bergamo la formaţia Latina din localitatea cu acelaşi nume aflată la circa 70 de kilometri sud-est de Roma, a declarat că a simţit cutremurul care s-a produs, miercuri dimineaţă, în centrul Italiei şi s-a speriat foarte tare.
"A fost destul de puternic, aici în zona mea. Pe mine chiar m-a trezit din somn, nu ştiam ce se întâmplă. Mă gândeam, bă, ce fac ăştia? Intră din prima, aşa, peste noi în cameră? Se auzeau uşile trosnind, se auzea ceva ciudat. Când m-am trezit, fiind după somn am zis că sunt ameţit, chestii, dar nu... A fost destul de ciudat, nu ştiu ce pagube şi victime au fost. A fost tragic, eu m-am speriat foarte tare, am văzut chestii pe aici mişcându-se. Am fost mai norocos, bine că m-am ales doar cu sperietura. Este o zonă cu foarte mulţi români", a declarat Nica.
Un seism puternic cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter a zguduit, miercuri dimineaţă, la ora locală 3.36 (4.46 ora României), regiunea montană din centrul Italiei, afectând grav localităţile Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto. Autorităţile italiene au confirmat moartea a 21 de persoane, alte câteva zeci fiind rănie.
Cutremurul iniţial s-a produs la o adâncime de doar patru kilometri. US Geological Survey a anunţat că epicentrul a fost înregistrat în apropierea localităţii Norcia, situată în regiunea Umbria la doi kilometri de Accumoli şi zece kilometri de Arquata del Tronto şi de Amatrice.