Statistică LPF:
⚽️ O singură înfrângere au suferit bucureştenii în ultimele 12 meciuri jucate acasă în campionat, 1-4 cu Astra (01.04.2016), în rest au șapte victorii şi patru remize.
⚽️ Dinamo şi Gaz Metan s-au întâlnit de 18 ori în Liga 1 Orange, de 10 ori au câştigat bucureştenii, de trei ori ardelenii, iar cinci jocuri s-au terminat la egalitate.
⚽️ Prima partidă a avut loc pe 5 septembrie 1948, CSM Mediaș - Dinamo 1-1, rezultat rămas în istorie drept prima remiză înregistrată de bucureşteni în Liga 1. Pentru oaspeţii antrenaţi la vremea respectivă de Coloman Braun a marcat Dumitru Ignat, în timp ce pentru trupa condusă de pe bancă de Alexandru Tănase a înscris Huzum.
⚽️ În returul ediţiei 1948-1949, Gaz Metan a bifat singurul succes pe terenul "câinilor", scor 2-1, golul victoriei fiind izbutit de Iuliu Pop în minutul 89.
⚽️ Palmares cu Dinamo gazdă: 9 jocuri - 7 victorii Dinamo - 1 remiză - 1 victorie Mediaș.
⚽️ Primul succes reuşit de Dinamo în campionat s-a consemnat pe 13 septembrie 2000, 2-0 la Mediaş (marcatori Marius Niculae şi Florin Cernat). Gazdele erau antrenate la vremea respectivă de Jean Gavrilă, în timp ce pe banca oaspeţilor se afla Cornel Dinu.
⚽️ Cele mai multe goluri s-au marcat pe 14 aprilie 2001, Dinamo -Gaz Metan 4-2 (Marius Niculae - triplă, Tameş - Lupescu - autogol, Ciurar).
⚽️ Cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat pe 31 iulie 2011, Gaz Metan - Dinamo 0-5 (Cătălin Munteanu, Ionel Dănciulescu, Marius Niculae - "dublă", Gabriel Torje).
⚽️ Ultima victorie din contul grupării din Mediaş în campionat s-a înregistrat pe 2 mai 2011, Gaz Metan - Dinamo 2-1 (Bawab, Pârvulescu - Alexe). Au urmat cinci victorii ale bucureştenilor şi trei rezultate de egalitate.
⚽️ Cel mai recent meci s-a jucat pe 15 mai 2015, Dinamo - Gaz Metan 1-1 (Grozav - Radu Zaharia).
⚽️ La nivelul băncilor tehnice, avem un duel interesant între doi antrenori experimentaţi, Ioan Andone şi Cristian Pustai, fiecare cu câte o victorie în confruntările directe:
2009-2010, Gaz Metan Medial - Rapid 0-0;
2010-2011, Dinamo - Gaz Metan Mediaș 3-2 (victorie Andone);
2010-2011, Gaz Metan Mediaș - Dinamo 2-1 (victorie Pustai);
2012-2013, CFR Cluj - Gaz Metan Mediaș 1-1.
⚽️ Mediile de vârstă ale celor două loturi: Dinamo - 23 ani şi 10 luni; Gaz Metan - 26 ani.