Uniunea europeană de fotbal (UEFA) l-a invitat pe fostul său președinte Michel Platini la Congresul de alegeri programat pe 14 septembrie la Atena, dar trebuie să obțină aprobarea FIFA care l-a suspendat pe fostul oficial francez, a anunțat secretarul general Theodore Theodoridis.
Platini, care își va lua adio de la colegii săi cu acest prilej, ar putea să țină un discurs oficial, dar numai cu aprobarea FIFA care trebuie să decidă dacă o asemenea intervenție a francezului încalcă suspendarea sa de 4 ani din toate activitățile legate de fotbal.
În această vară, Platini declarase că și-a anunțat decizia de a demisiona din postul de președinte al UEFA pe 9 mai 2016, în urma judecății Tribunalului de arbitraj sportiv care i-a redus suspendarea inițială de 6 ani la 4 ani, și dorește ca să-și prezinte demisia cu ocazia Congresului de la Atena.
Cauza acestei suspendări a lui Platini este o plată controversată de 1,8 milioane euro efectuată de fostul președinte FIFA Sepp Blater în 2011, pentru rolul de consilier din perioada 1999-2002.