Gruparea de fotbal ASA Târgu-Mureș l-a transferat pe portarul portughez Pedro Mingote, venit din postura de jucător liber de contract, informează luni site-ul oficial al clubului ardelean.
"În urma plecării lui Eduard Stăncioiu la Steaua, conducerea clubului a demarat negocieri pentru aducerea unui alt portar cu experiență. Este vorba de portughezul Joao Pedro Mingote Ribeiro, în vârstă de 36 de ani. Pedro Mingote a venit la ASA din postura de jucător liber de contract, actele privind legitimarea acestuia fiind în fază avansată, sperându-se chiar utilizarea lui în partida de miercuri, din sferturile Cupei Ligii, cu CFR Cluj", se menționează pe site-ul citat.
Portarul portughez Pedro Mingote s-a despărțit la finalul ediției trecute a Ligii 1 de Pandurii Târgu-Jiu, echipă pentru care a evoluat timp de nouă sezoane. De-a lungul carierei, el a mai îmbrăcat tricourile formațiilor Leiria, Naval, Ovarense, Dragoes, Moreirense și Lousada.
În altă ordine de idei, ASA Târgu-Mureș anunță că a reziliat de comun acord contractul cu Raul Costin, jucător transferat în această vară.