Federația Română de Fotbal a semnat vineri un parteneriat cu rețeaua medicală privată Regina Maria, de serviciile acestei clinici urmând să beneficieze jucătorii de la prima reprezentativă a României, precum și de la celelalte loturi naționale.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, într-o conferință de presă, că noul parteneriat va contribui la dezvoltarea performanțelor echipelor naționale.
"Este un parteneriat valoros pentru Federația Română de Fotbal. Alăturarea partenerului Regina Maria umple un gol pe care l-am simțit în ultima perioadă. Componenta medicală este una extrem de importantă pentru că dacă jucătorii tăi nu au acces la aceleași condiții medicale cu echipa adversă atunci vei avea un handicap. Rețeaua de sănătate poate acoperi nevoile noastre, atât la nivel de seniori, cât și la loturile de juniori. De altfel, înainte de plecarea la Euro 2016 toată echipa națională a României a beneficiat de analizele de laborator și de investigațiile imagistice, așa cum toți jucătorii de la loturile naționale au beneficiat de servicii medicale la Regina Maria atunci când au avut nevoie. Sunt convins că acest parteneriat va contribui din plin la dezvoltarea performanțelor echipelor naționale. Și sperăm ca pe termen mediu și lung aceste servicii sperăm să le punem și la dispoziția cluburilor", a spus Burleanu.
Acesta a adăugat că instituția pe care o conduce își propune înființarea unui centru medical de excelență avizat de FIFA la Mogoșoaia. "Ne dorim ca în 2019-2020, Centrul de Fotbal de la Mogoșoaia să aibă în componență un centru medical de excelență. Aici va fi nevoie de niște aprobări de la FIFA. Așa că tot ceea ce facem în acest domeniu lună de lună ne conduce pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Aceste centre medicale de excelență sunt aprobate de FIFA și nu sunt foarte multe în Europa", a explicat Burleanu.
Noul partener al FRF va oferi servicii medicale sportivilor angrenați la loturile naționale, constând în consultații, intervenții chirurgicale, analize medicale, imagistică, la solicitarea medicilor din cadrul Federației Române de Fotbal.