Milan și Sassuolo se vor întâlni duminică, 2 octombrie, de la ora 19.00, pe stadionul ”San Siro”, într-un meci din etapa a 7-a din Serie A.
Milan traversează o perioadă bună și vine după 3 meciuri în care a reeușit să acumuleze 7 puncte și și-a păstrat poarta ”ferecată”, neprimind niciun gol (1-0 la Genova cu Sampdoria, 2-0 acasă cu Lazio, 0-0 la Florența). Din mai 2013 Milan nu mai reușise să lege trei meciuri la rând fără să primească gol.
Dar Milan a avut și noroc în aceste partide. O spun statisticile. Spre exemplu, împotriva ”rossonerilor” s-a șutat la poartă de 100 de ori în acest campionat. Doar Palermo (103) și Cagliari (113) au fost ”bombardate” cu mai multe șuturi în acest sezon. Tot împotriva Milanului s-au dictat două lovituri de la 11 metri și niciodată nu s-a înscris. Inclusiv în etapa trecută, la Florența, gazdele au ratat un penalty.
De la Milan vor lipsi Antonelli, Pelattea și Matias Fernandez, accidentați, iar Calabria este incert. Revine, în schimb, Luiz Adriano care ar putea fi titular în locul lui Niang.
”Trebuie să ne temem de Sassuolo. Această echipă este omogenă, a avut continuitate ca joc și ca rezultate. Fotbaliștii lor se cunosc bine, se găsesc repede între ei cu pase. Ne așteaptă un meci dificil”, a declarat Vincenzo Montella, antrenorului echipei AC Milan, citat de modenatoday.it.
Sassuolo vine după un eșec la scor suferit la Genk, în Europa League (1-3). În campionat, gruparea ”nero-verde” a înregistrat o victorie ultima dată când a jucat, 1-0 pe teren propriu cu Udinese. Echipa antrenată de Eusebio Di Francesco are 9 puncte în clasament, cu unul mai puțin decât Milan și ocupă locul al 9-lea în clasament.
Sassuolo are mulți jucători indisponibili pentru acest meci. Este vorba de Paolo Cannavaro, Duncan, Gazzola, Matri, Missiroli și Sensi. Dar Sassuolo are de partea sa statistica. De când a promovat în Serie A, Sassuolo a obținut cele mai multe victorii contra Milanului. Ca atu, echipa mai are și optimismul antrenorului său.
”Toată lumea se așteaptă să fim obosiți după meciul de la Genk, unde am alergat enorm. toată lumea se așteaptă să clacăm pentru că avem foarte mulți jucători indisponibili. Dar noi suntem proaspeți din punct de vedere fizic și veți avea o surpriză”, a declarat Eusebio Di Francesco, antrenorul echipei Sassuolo, pentru modenatoday.it.
Echipele probabile:
Milan (4-3-3): Donnarumma; Abate, Paletta, Romagnoli, De Sciglio; Kucka, Montolivo, Bonaventura; Suso, Bacca, Niang.
Sassuolo (4-3-3): Consigli; Lirola, Acerbi, Letschert, Peluso; Biondini, Magnanelli, Mazzitelli; Politano, Defrel, Ragusa.
RomanianSoccer