Aventura lui Mihai Costea în Golf s-a încheiat. Atacantul de 28 de ani s-a despărţit de Al-Ittihad Kalba SC, deşi în sezonul trecut a fost unul dintre artizanii promovării în prima ligă. Fostul jucător al Universităţii Craiova şi al Stelei a marcat nu mai puţin de 17 goluri în stagiunea precedentă, având o contribuţie decisivă la promovarea echipei sale.
Românul nu a început la fel de bine actualul sezon, iarAl-Ittihad Kalba SC ocupă doar locul 11 în campionat, din 14 echipe, cu doar trei puncte. Costea a jucat în trei partide şi a marcat un gol. "Da, e adevărat că am plecat de la Al-Ittihad. Nu avea sens să rămân, chiar dacă anul trecut a fost excelent, când am marcat pe bandă rulantă. În vară însă s-au schimbat conducerea şi antrenorul, a venit un italian, dar jucători nu prea s-au adus. Aşteptau de la mine să marchez la fel de mult, dar de unul singur nu se poate. Chiar şi aşa, cele trei puncte le-am făcut dintr-o victorie cu 1-0, gol marcat de mine", a declarat Costea.
Atacantul nu ştie încă ce va face în continuare, dar recunoaşte că are ofertă de la o altă echipă din Emirate. "Am ofertă tot din Emirate, iar zilele următoare am să mă decid. Oricum, până în 2017 nu pot juca în altă parte", a mai precizat Costea jr.