Pandurii este la un pas de colaps total. 6 jucători au fost excluşi din lot pentru că nu au fost de acord să semneze adiţionalele pentru diminuarea contractelor. Este vorba despre Herea, Grecu (foto), Munteanu, Răuță, Pleașcă și Ungurușan, fotbalişti cu experienţă.
Cei şase jucători nu vor face parte din lotul echipei antrenate de Petre Grigoraş, pentru meciul următor cu ACS Poli Timișoara, fiind trimişi să se antreneze separat. Aceştia au fost amenințați că li se va trimite rezilierea contractelor dacă nu semnează.
Totodată, reprezentanţii Clubului au anunţat, pe site-ul oficial, că mijlocaşul Christian Obodo a ajuns la un acord cu administratorii clubului pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu Pandurii. Jucătorul nigerian, în vârstă de 32 de ani, a semnat la începutul actualului sezon un contract pentru un an cu clubul Pandurii şi a evoluat în 7 din cele 13 partide din turul sezonului regulat.
Şi ceilalţi jucători străini, Bunoza şi Buijs, şi-au exprimat intenţia de a părăsi clubul, nefiind de acord cu măsurile de micşorare a contractelor, propuse de conducerea clubului. Țucudean și Valentin Alexandru și-au anunțat și ei intenția de a pleca de la Pandurii.
Dintre jucătorii cu experiență, Lucian Sânmărtean, Liviu Antal, Claudiu Voiculeț sau Răzvan Stanca au decis să rămână la echipă cel puțin până la perioada transferurilor din această iarnă și vor evolua în următoarea etapă din Liga 1.
Pandurii va juca vineri, de la ora 18:00, pe stadionul din Turnu-Severin, împotriva celor de la ACS Poli Timișoara.
Impact în Gorj