Formaţia FC Barcelona a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Real Madrid, în etapa a 14-a a campionatului Spaniei, a 173-a întâlnire din El Clasico. FC Barcelona a deschis scorul prin Luis Suarez, în minutul 53, iar Real Madrid a punctat în minutul 90 prin Sergio Ramos.
Cristiano Ronaldo l-a încercat de două ori pe ter Stegen (37, 38), dar goalkeeperul catalanilor a reușist să-și salveze echipa la ambele faze. Varane a avut, la rândul său, o șansă de a puncta (45) la o lovitură de cap, dar ter Stegen a prins balonul fără probleme. Uruguayanul Luis Suarez a înscris cu capul (53) după o lovitură liberă executată de Neymar pe partea stângă. 15 minute mai târziu, echipa antrenată de Luis Enrique a fost foarte aproape de a face 2-0 (68), prin Neymar. Atacantul brazilian a șutat peste poartă din câțiva metri, după ce a reușit să-l depășească pe Carvajal. Fundașul spaniol a restabilit egalitatea de pe tabelă cu o lovitură de cap (90), în urma unei lovituri libere bătută de Luka Modric. La capătul acestei remize, Real Madrid acumulează 34 puncte și se menține pe primul loc din Primera Division. Catalanii, în schimb, se află pe 2, la 6 puncte în spatele "Galacticilor". A fost al 265-lea episod din El Clasico, palmaresul fiind de partea Barcelonei, cu 109 victorii. Real Madrid s-a impus de 97 ori, iar alte 59 partide s-au terminat la egalitate.
FC Barcelona: Ter Stegen - Sergi Roberto, Mascherano, Pique, Jordi Alba - Busquets, Rakitic (60 Iniesta), Andre Gomes (78 Arda Turan) - Messi, Neymar (88 D. Suarez), Luis Suarez. Antrenor: Luis Enrique.
Real Madrid: Navas - Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo - Modric - Isco (65 Casemiro), Kovacic (87 Mariano) - Lucas, Benzema (77 Asensio), Cristiano Ronaldo. Antrenor: Zinedine Zidane.
Cartonașe galbene: Neymar (28), Luis Suarez (75), Busquets (83) - Isco (13), Carvajal (80)
Meciul a fost arbitrat de Carlos Clos Gomez.
Înaintea meciului s-a ţinut un minut de reculegere pentru victimele accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa aproape toată echipa Chapecoense.