Tehnicianul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, luni seară, că speră să se vorbească mai mult şi despre formaţia sa, care, în urma victoriei cu Dinamo, scor 4-0, a reuşit să ajungă la 12 meciuri consecutive fără înfrângere.
"Ne-am consolidat poziţia a treia, avem un parcus de 12 meciuri fără înfrângere, poate de mâine se vorbeşte şi de noi. Azi am fost echipă care a jucat fotbal. E bine că ne-am îndepărtat puţin de locul 7, pe echipa de pe locul 1 bătut-o, cu echipa de pe 2 am făcut remiză. Cu Dinamo am făcut egal şi i-am bătut, cu CFR am făcut egal. Chiar merităm să fim în primele şase", a declarat Pustai.
Formaţia Dinamo a fost învinsă de echipa Gaz Metan Mediaş, scor 4-0, în ultimul meci al etapei a 19-a a Ligii 1, în care Mircea Axente şi Azdren Llullaku au marcat de două ori. Primul gol al echipei ardelene a fost marcat dintr-un penalty acordat eronat de arbitrul Alexandru Tudor.
Golurile au fost marcate de Azdren Llullaku (31, 90 ambele din penalty) şi de Mircea Axente (76 şi 81).