Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, unul dintre jucătorii vizați de presupusul scandal de evaziune fiscală dezvăluit de ancheta "Football Leaks", a primit sprijinul clubului său, Real Madrid, care a cerut "respect" față de un fotbalist "exemplar".
Cristiano Ronaldo, principalul favorit la câștigarea Balonului de Aur în acest an, pentru a patra oară în cariera sa, este acuzat că ar fi ascuns aproximativ 150 milioane euro în paradisuri fiscale, în ultimii șapte ani, prin intermediul unor societăți paravan din Elveția și Insulele Virgine Britanice, potrivit informațiilor difuzate vineri de 12 media europene. Suma echivaleaza cu 675.3 milioane lei conform cursului de azi de la
cursvalutar.ro
Real Madrid nu a făcut niciun comentariu legat de aceste acuzații, însă a cerut
"cel mai mare respect pentru un jucător precum Cristiano Ronaldo", potrivit unui comunicat dat publicității în marți, înainte de miezul nopții, chiar înaintea debutului emisiunilor nocturne de dezbateri sportive ("tertulias"), extrem de urmărite în Spania.
"Comportamentul său a fost absolut exemplar pe tot parcursul carierei sale la clubul nostru", a precizat clubul madrilen.
Documentele analizate de un consorțiu media, "European Investigative Collaborations" (EIC), arată că Ronaldo
"a încasat, în cea mai mare discreție, un total de 149,5 milioane euro, venituri din sponsorizări în paradisuri fiscale, în ultimii șapte ani". Pentru aceste drepturi de imagine,
"atacantul a plătit doar 5,6 milioane euro drept impozite, respectiv doar 4%, fără să fie urmărit penal", acuză EIC.
Sâmbătă, secretarul de stat pentru buget din Spania a anunțat că Trezoreria publică este gata să
"realizeze inspecții oportune" pentru lămurirea situației fiscale a lui Cristiano Ronaldo.
Atacantul s-a apărat publicând sâmbătă seara un certificat al Trezoreriei publice spaniole, care demonstrează că este la zi cu obligațiile sale către fisc.
Cu câteva ore înainte comunicatului clubului Real Madrid, căpitanul Sergio Ramos, a estimat la rândul său, într-o conferință de presă, că aceste dezvăluiri au drept scop "destabilizarea" echipei pregătite de francezul Zinedine Zidane, liderul la zi din campionatul Spaniei.
În afara lui Cristiano Ronaldo, în ancheta "Football Leaks" apar și alte pesonalități din lumea fotbalului, precum antrenorul Jose Mourinho sau alți jucători de la Real Madrid, precum croatul Luka Modrić sau portughezii Fabio Coentrao și Pepe.
Aceste dezvăluiri reprezint un nou episod al "bătăliei" dintre starurile sportului și autoritățile fiscale, în special în Spania.
Justiția spaniolă l-a condamnat, în luna iulie, pe starul lui FC Barcelona, argentinianul Lionel Messi, la 21 luni de închisoare pentru o fraudă estimată la 4,16 milioane euro din veniturile obținute din drepturile de imagine, tot prin intermediul unor societăți paravan din afara granițelor Spaniei.
Argentinianul, care a făcut apel, a fost la rândul său apărat de clubul catalan, care a lansat la vremea respectivă o campanie pe internet denumită "Toți suntem Messi".