Ast(r)a minune, via Viktoria!

    Cum-necum, cu o Ligă care numai valoare nu arată, avem echipă de primăvară europeană! Nu-i cea mai bazată - pe banii cu care a putut lua ce și-a dorit patronul -, e trupa care te miri că mai există, care a sacrificat campionatul pentru a împlini un vis parcă prea frumos pentru a fi adevărat.

    Avem și românași de dincolo de ponosita Liga 1 ce vor alerga pe câmpuri cu ghiocei prin Europa. Lucescu, Rusescu, Tătărușanu, Stanciu, Chipciu, Keserü, Moți, Hoban ne fac, la rându-le,  să fim cu ochii-n șapte la primăvară, după ce le vom  măsura norocul de luni, când e tragerea la sorți pentru șaisprezecimile de finală ale EL, peste iarna întreagă. S-ar putea spune că sunt ceva motive de ieșit din blazarea care ne bântuie de destulă vreme, dar putem, oare, să ne bucurăm pe îndelete?

Astra, nimic de zis, asta-i minune ce a izbutit ea! Campioana care se zbate acum să prindă un loc în prima jumătate a ierarhiei interne a atins performanța de vârf pe continent la capătul celei mai aspre perioade din scurta istorie a clubului lui Ioan Niculae: patron condamnat penal pentru comiteri extrafotbalistice, antrenorul sancționat pentru fapte neconforme cu obiectul muncii, vedete scoase la mezat pentru plata celor rămași pe metereze (în frunte cu Lung și japonezul Seto), o identitate bizară - practic străină într-un orășel căruia numai de fotbal nu-i mai arde. Cu manifestări de ultras oarecare, dar indiscutabil sculă de antrenor, Șumudică a scos tot ce se mai putea, dacă nu mai mult, dintr-un mecanism supus continuu la șocuri, căruia el însuși amenință să-i provoace  acum pe cel mai mare și straniu, prin anunțarea plecării, printre lacrimile de după meciul cu Totti & comp. Calificarea Astrei are alură de splendoare, în condițiile date, chiar dacă ea nu are cum să fie despărțită de formidabila revenire a Viktoriei Plzeň, de la 0-2 și cu om în minus.

    Unde e însă Steaua? Reghecampf s-a declarat mulțumit de ce a făcut aseară. Un comentator tv tragea chiar concluzia unei reprize... glorioase!?  Dar noi putem fi satisfăcuți de 1-2 la Villarreal? De numai un gol frumos, înscris de un Achim despre care ne întrebăm ca novicii de ce a fost introdus așa târziu, plus o singură altă fază-sclipire de puțin ratată de către ex-astralul De Amorim? Cum să conteze mai mult acțiunea de clasă a lui Tamaș, de la gol, când el greșește pe postul lui și-și mai lasă și-n zece echipa exact în finalul forțării unei egalării ce ar fi adus primăvara ? La ce bun că Niță a avut câteva intervenții oportune dacă a gafat în ambele faze decisive pentru eliminare?

      Becali dă vina pe jucători, neavând bărbația să recunoască, măcar în ceasul al treisprezecelea, că a zbârcit-o  în această stagiune - cel puțin în ea. De fotbal vorbim, sigur, altfel să-l lăsăm să-și numere liniștit banii scoși, că nu ne-om apuca noi să-i ținem socoteala. Mai bine să zâmbim un pic, măcar, pentru Astra și ceilalți români cu care fotbalul nostru mai contează - tot așa, un pic - prin Europa cea aflată la răscruce.