Campioana versus vicecampioană - derby, nene, deci spectacol sau măcar încrâncenare, nu? Dar chiar fu ? Da de unde să fie, cum să se răzbune Steaua pentru trecerea pe lângă primăvara europeană - nu are cu cine, cu ce, bre, jocul ei e varză (coclită, nu călită), vorbele lui
Reghe sau
Meme despre primordialitatea campionatului au sunat, iarăși!, în gol, care nu e acela ratat pe finalul din Spania, este dinlăuntrul unui mecanism dereglat, de la antrenor în jos și împrejur.
Șumudică nu a mai avut cum să-i facă jocul, ca atunci când i-a pus pe tavă titlul, omul are acum propriul meci pentru faima personală și unul în care tot dă șah la rege, făcând pe el
fugitivo din cantonament, reîntorcându-se din drumul spre turci pe motiv de speriat de bombe, totul pentru a mai stoarce ceva de la patron (ultimele zvonuri veridice sunt în sensul asigurării sale financiare chiar în plin război cu Ioan Niculae). Și cum norocul nu-l ocolește, dă lovitura prin Budescu în ultimele secunde, având însă obligație morală identică Villarrealului - față de iarăși eliminatul Tamaș, întruchiparea perfectă a brânzii bune în burduf de câine...
Și uite-așa, și iar așa, tot poticnindu-se pe ici-colea, trupa lui Becali poate ajunge diseară abia a treia într-o stagiune pe care părea să o aibă la buzunarul mic, cu toate că nu prea a arătat nimic. Deocamdată, se uită în sus cu uimire (admirația e rezervată microbiștilor simpli) la ce a putut face Cristi Pustai de când s-a întors în Mediașul natal și de vârf profesional. Nu numai că a
ars falimentu-i anunțat, dar Gazul chiar joacă fotbal, acel plus 13 la golaveraj fiind o raritate în ponosita Liga 1.
După ce că nu a avut alură onorată, derbyulului fotbalului s-a trezit și cu fața luată de isprava handbalistelor. Un meci de povestit peste generații, cu un început electrizant (și două goluri pe minut), un ritm drăcesc, cel puțin prima repriză fiind bijuteria de pus în vitrina celor mai încântătoare episoade din existența echipei-unicat a ultimelor decenii de sport românesc. Iar despre Cristina Neagu ce superlative să mai găsești? Se arată pentru jocul ăsta cât Messi și Ronaldo la un loc, înălțările și execuțiile ei chiar par divine, emană seriozitate, dăruire, forță, profesionalism, e ca barza din poveste care aduce copiii cu goluri sale fabuloase , ce declanșează energii nebănuite la debutantele-i coechipiere. Ce ne spuneau până la campionatul din Suedia nume ca Florică, Iuganu sau Udriștoiu? Mai știam de Manea, de Ungureanu sau Geiger, însă de-acum trebuie să le învățăm și prețuim pe toate:
Dedu,
Ungureanu;
Udriştoiu 3 goluri,
Szucs,
Geiger 1,
Pintea 1,
Buceschi 5,
Neagu 10,
Florica 1,
Laslo,
Iuganu,
Zamfir,
Manea 4,
Zamfirescu 1,
Chintoan,
Chiper 3. Ce a "scos" Martin Ambros din acest lot ține, poate, și de magie, dar sigur fenomenul nu are cum să fie despărțit, pur și simplu, de... meserie - pe care, să nu omitem, și-a făcut-o și publicul, galeria
lupului dacic din Suedia oferind o emoționantă demonstrație de atașament, de cum se susține o echipă.
Victorie la opt goluri, 29-21, asupra reprezentativei unui handbal mult mai bogat reprezintă o performanță cu care tot sportul românesc se întâlnește arareori. Și cum această adversară surclasată în duminica alegerilor naționale se cheamă Ungaria, izbânda capătă conotații aparte. Și cum vine după un alt succes formidabil, în fața Rusiei, plus cel cu Croația, putem da frâu liber bucuriei - avem Echipă, avem valoare! Indiferent de ce se întâmplă în continuare, handbalistele ne-au adus deja zâmbetul cuvenit de Sărbători...
George PLAURIAN