Tehnicianul Dan Alexa, care joi şi-a reziliat contractul cu formaţia ASA Târgu-Mureş, a declarat că a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate cu echipa Concordia Chiajna.
"Am participat în cursul zilei de azi la o şedinţă cu preşedintele Concordiei Chiajna (Cristian Tănase) şi ne-am înţeles. Am semnat pe o perioadă de două sezoane şi jumătate. Principalul obiectiv, cel pe termen scurt, este evitarea retrogradării, iar cât ţine de planul pe termen lung, este formarea unui lot omogen”, a spus Alexa.
După disputarea a 21 de etape din Liga 1, Concordia Chiajna se află pe locul 12, primul neretrogradabil, cu 17 puncte.
Clubul ASA Târgu-Mureş a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că Dan Alexa nu mai este tehnicianul echipei, acordul de încetare a relaţiilor contractuale fiind amiabil. Alexa a declarat că se desparte de gruparea din Liga 1 din motive personale.
Alexa era antrenorul principal al echipei ASA Târgu-Mureş din luna august.
Echipa din Târgu Mureş se află la sfârşit de an pe penultimul loc în clasamentul Ligii 1, cu nouă puncte, devansând doar ACS Poli Timişoara - 8 puncte.