Sub presiunea vremii care închide drumuri și școli , scoate jandarmii la dat cu lopata zăpada, dă peste cap circulația trenurilor și face victime ale gerului-record,
meciurile care țin afișul perioadei nu pot fi decât cele pentru transferuri. Cele mai discutate sunt, firește, ale vedetelor - de la
bătrânii Sânmărtean sau Cernat la mai tânărul Budescu și la încă marea speranță Răzvan Marin. Există, însă, și altfel de transferuri, despre care nu se vorbește, deși cel puțin microbiștilor cu state vechi (stat de mult) prin tribune ele
spun ceva sau măcar le trezesc niscaiva nostalgii.
Astfel, Mircea M. Ionescu a schimbat din nou echipa. La fotbal propriu-zis, ultima trupă i-a fost a ziariștilor sportivi, pe vremea când tânărul ce copilărise în preajma roților de tren, deci sub magia Rapidului, ajunsese unul dintre cei mai respectați cronicari, la unicul cotidian de specialitate, dintre puținii care scriau doar ce vedeau pe teren și alergau după metafore. Un prim
transfer, prea puțin știut, este al trecerii sale în tagma arbitrilor, debutând la centru în Divizia C pe un ger de crăpau pietrele, cam ca acum.
Apoi, M.M.I. s-a "transferat" nu doar din trupele scrisului despre fotbal, ci și din țară, pornind în aventura americană, făcând taximetrie de noapte cu cuțitul la gât (nu-i simplă metaforă, i s-a întâmplat nu o dată!) la New York. A scos acolo și un ziar, în limba română, ba și o carte - despre cucerirea Americii din către Hagi & comp. Când a revenit în țară, a mai schimbat o dată
echipa, intrând în aceea a realizatorilor de emisiuni tv, invitând la Telesport "Idoli și legende" din lumea sportului, dar nu numai (un singur exemplu: marele actor Mircea Albulescu a făcut într-o ediție o splendidă, memorabilă pledoarie în favoarea talentului la români).
Dar pe cât de neașteptat, pe atât de spectaculos a fost mai ales
transferul cronicarului sportiv, la bază, în lumea teatrului. Mai scrisese piese, inclusiv cu trimiteri la lumea fotbalului, dar acum MMI-ul a ajuns să-și vadă jucate nu mai puțin de 14 încercări dramatice proprii și a fost ani buni directorul teatrului din Giurgiu! Credea lumea că i-a ajuns, chiar făcuse atâtea, diverse, mai ales că a avut de luptat și cu cancerul. Însă "prizonierul vieții" care se autodefinește nu s-a astâmpărat, la începutul acestei săptămâni consemnându-se un alt
transfer al lui Mircea M.Ionescu - în lumea poeziei. O carte scoasă sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști, organizație care se încăpățânează să lupte încă pentru păstrarea spiritului de breaslă și care a izbutit recent să facă ceva extraordinar pentru cei care și-au dedicate viața gazetăriei - respect președintelui Doru Dinu Glăvan, secretarului general Benone Neagoe (neuitând nici de cerbicia lui Dumitru Graur în conducerea Asociației Presei Sportive)!
Mircea M. Ionescu este septuagenar, fără a se sfii să mai debuteze o dată, fie chiar la o vârstă socotită a senectuții. El se socoate însă, dacă nu chiar apare astfel, un veșnic tânăr, candidând la un titlu de transfer al iernii în ierarhiile microbiștilor care încă nu au uitat că fotbalul, sportul de la noi au avut eroi și printre ziariști. Precum onorabilul M.M.I.
George PLURIAN