Fundașul român Iasmin Latovlevici a marcat unicul gol al partidei câștigate de Kardemir Karabükspor cu scorul de 1-0 în fața formației Akhisar Belediyespor, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 17-a a campionatului de fotbal al Turciei.
Iasmin Latovlevici a marcat în minutul 80, din lovitură liberă.
La Karabükspor românii Valerică Găman, Iasmin Latovlevici și Cristian Tănase au jucat tot meciul. Latovlevici a marcat al treilea său gol, în 17 partide.
În clasament, pe primul loc se află Medipol Bașakșehir FK, cu 39 puncte, urmată de Galatasaray, 36 puncte, Beșiktaș, 35 (16 jocuri), Fenerbahçe, 31 p (16 j), etc. Karabükspor ocupă locul 10, cu 21 puncte.