Echipa lui Becali, cum se va numi ea până la urmă (deocamdată, vicecampioană de toamnă-iarnă), a înfrânt primul meci pe 2017. Adică, l-a făcut praf, debutul lui Alibec în rândurile sale neaducând nimic în
fâsul de joc în care s-a cam lăfăit întreg sezonul încheiat pe vreme de nedat nici câinele afară. 0-2 în amicalul cu
vestita trupă azeră Qarabag și, mai ales, continuarea șirului de experimente nereușite – gen transformarea de vârf în apărător- sau reevidențierea slăbiciunilor de fundaș a unui Enache ar fi declanșat , în condiții normale, fiori mai reci fanilor din toate taberele roș-albastre decât a produs însăși Baba asta pârdalnică de Iarnă ce ne e dată.
Dar cum nimic nu mai pare a se încadra la noi în limitele normalului, cine să mai piardă timpul cu asemenea nimicuri?!
Meciul adevărat al echipei lui Becali G., cum se va numi (de se va mai numi) ea până la urmă - devenit la propriu o chestiune de viață și de moarte pentru existența sa - se poartă în
reprize fără număr/fără număr, în săli de judecată, studiouri, pe site-uri. E un vacarm ce nu se mai termină, în care vedetele steliste de altădată se războiesc (verbal) între ele, Duckadam fiind supus unui tir mult mai teribil decât cel pur fotbalistic al intrării sale în legendă, de la Sevilla. Scandalul e cât casa, întrecând net în altitudine troienele din cele mai blestemate zone de această
Românică mereu luată pe nepregătite de primele stihii, împărțind lumea fotbalului autohton, de la specialiști la suporteri, în două tabere.
Acest meci pe viață sau pe moarte (al unei grupări sportive sau, mai corect spus, al societății comerciale care a antamat-o) a fost provocat de cerbicia unui jurist cu epoleți la vedere. Dar numitul Florin Talpan rămânea un ofițer anonim dacă un businessman de succes nu era minat până la ultima-i fibră de un orgoliu fără pereche - dacă Becali tăcea, filozof rămânea, asta pare limpede ca lumina studiourilor în care, de ani greu de numărat, a persiflat, chiar amenințat în dreapta și-n stânga, inclusiv pe cei care l-au vârât în lumea asta străină preocupărilor sale anterioare. Cine își mai amintește figura-i nevinovată de mioară rătăcită de turmă, din primele sale apariții publice? E greu de rememorat așa ceva, transformarea peste noapte în lup nevricos și nefricos fiind demnă de Cartea Recordurilor!
Să ne mai amintim ceva, pe cale de întrebare : nu cumva zâzania a plecat de la amânunt oarecare precum mărimea chiriei la stadionul din Ghencea? Însuși eroul momentului după unii, juristul Talpan, a recunoscut recent că el nu a fost de acord cu suma pe care o socotea modică și se pare că de atunci a început să scormonească printre acte, să caute chițibușurile din afacerea cedării Stelei lui Becali. Le-a aflat, le-a dezvăluit treptat, pe fondul valului tot mai consistent al nemulțumirilor față de faptele și vorbele latifundiarului (ehei, să avem atâta sănătate câte lozinci anti-piperean rezistă peste ani pe ziduri bucureștene!). Iar intrarea în această dispută, în tabăra
contra, a celui care se laudă că l-a adus în fotbal, despre Victor Pițurcă e vorba, dovedește cu vârf și îndesat faptul că Becali a devenit indezirabil, că tot ce (cât) a făcut bine se șterge cu buretele din cauza aroganței sale fără limite.
Primul meci pe 2017 al vicecampioanei a însemnat o evoluție lamentabilă. Adevăratul meci, acesta
personal al lui Becali G., se mai joacă întrucâtva, deși deznodământul pare conturat. Oricum, și dacă se va schimba doar numele echipei în deținere, tot un înfrânt al propriului orgoliu deșanțat este condamnat să fie cel care datorează fotbalului notorietatea, ascensiunea în sfere prea amețitoare pentru un fost ciobănaș cu sute/mii de ori. Acestui fotbal care, din păcate, are de suferit cel mai mult, până la urmă, cum o demonstrează inclusiv
lecția de azeră primită deunăzi.
George PLAURIAN