Echipele Egiptului și Ghanei s-au calificat din Grupa D în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Națiuni la fotbal 2017, competiție găzduită Gabon, după ultimele meciuri din faza grupelor, jucate miercuri.
Egiptul a dispus de Ghana, echipă deja calificată în faza următoare, cu scorul de 1-0, la Port-Gentil, în timp ce Uganda și Mali au remizat, 1-1, la Oyem.
"Faraonii" au dat lovitura prin golul lui Mohamed Salah (11), vedeta echipei AS Roma, în urma acestui succes obținând nu doar calificarea ci și primul loc în grupă.
Egiptenii, cea mai titrată echipă a Africii (7 titluri continentale), revin astfel la gloria de altădată, după ce rataseră participarea la precedentele trei ediții ale CAN.
În sferturi, egiptenii vor înfrunta selecționata Marocului, antrenată de francezul Hervé Renard, campion în urmă cu doi ani cu echipa Cote d'Ivoire, în timp ce Ghana, finalista din 2015, va da piept cu RD Congo, medaliata cu bronz la ultima ediție a competiției.
Portarul "veteran" El Hadary (44 ani) a avut o intervenție salvatoare, la șutul lui Jordan Ayew, în finalul meciului, după ce o mingea expediată cu capul de Amartey a șters bara (min. 42).
Potrivit AFP, Ghana s-a prezentat "demobilizată mental" la acest meci, având vedere că era deja calificată în sferturi, grație victoriilor cu Uganda (1-0) și Mali (1-0).
Echipa "Black Stars" a suferit și o pierdere importantă, căpitanul și atacantul său central Asamoah Gyan fiind schimbat înainte de pauză din cauza unei accidentări, el riscând să rateze meciul din sferturi.
Mali a fost ținută în șah de Uganda, care era deja scoasă din cursă. Echipa antrenată de fostul internațional francez Alain Giresse avea nevoie de o victorie în fața Ugandei și de un pas greșit al Egiptului în meciul cu Ghana, dar niciuna dintre aceste condiții nu au fost îndeplinite.
Pe un teren pe alocuri impracticabil, din cauza unei averse care s-a abătut asupra zonei înaintea meciului, malienii au încercat să pună sub presiunea apărarea ugandeză. Însă, "vulturii", deși au beneficiat de o susținere importantă în tribunele stadionului din Oyem, nu au reușit să creeze pericol din cauza impreciziilor și a greșelilor tehnice.
Atacantul ugandez William Luwagga Kizito a fost aproape să profite de două mingi oprite în bălțile formate pe gazon, dar a fost blocat in extremis (29, 59). Căpitanul echipei maliene, Yacouba Sylla, a trecut pe lângă gol (25).
Uganda a reușit să deschidă scorul în min. 70, prin Miya, cu un șut în cros, dar Bissouma a restabilit egalitatea la scurt timp (74), dintr-o lovitură liberă de la circa 30 de metri.
Egipt - Ghana 1-0 (1-0)
⚽️ A marcat: Mohamed Salah (11).
Port-Gentil, Stade de Port-Gentil: 10.750 spectatori
Egipt: Essam El Hadary (căpitan) - Ahmed El Mohamady, Ahmed Hegazy, Ali Gabr, Ahmed Fathi Gedo - Mohamed Salah, Tarek Hamed, Abdalla El Said (Amr Warda, 76), Mohamed Elneny, Hassan Trezeguet - Marwan Mohsen Fahmy (Soliman Mahmoud Kahraba, 69). Selecționer: Hector Raul Cuper.
Ghana: Brimah Razak - Harrison Afful, Daniel Amartey, John Boye, Jonathan Mensah - Emmanuel Agyemang Badu (Wakaso Mubarak, 80), Samuel Tetteh (Bernhard Tekpetey, 72), Andy Yiadom - Christian Atsu, Asamoah Gyan (căpitan; Jordan Ayew, 41), Andre Ayew. Selecționer: Avram Grant.
Arbitru: B. Gassama (Gambia).
Uganda - Mali 1-1 (0-0)
⚽️ Au marcat: Farouk Miya (70), respectiv Yves Bissouma (74).
Oyem, Stade d'Oyem
Uganda: Robert Odongokara - Denis Iguma, Hassan Wasswa (căpitan), Geoffrey Kizito, Godfrey Walusimbi, Joseph Ochaya - Murushid Jjuuko, Khalid Aucho (Michael Azira, 90+1), William Luwagga Kizito (Geoffrey Massa, 77), Moses Oloya (Tonny Mawejje, 60) - Farouk Miya. Selecționer: Milutin Sredojevic.
Mali: Oumar Sissoko - Ousmane Coulibaly, Molla Wague, Mamoutou Ndiaye, Hamari Traore - Mahamadou N'Diaye, Lassana Coulibaly (Kalifa Coulibaly, 54), Yves Bissouma - Yacouba Sylla (căpitan) - Moussa Doumbia, Moussa Marega (Sambou Yatabaré, 78). Selecționer: Alain Giresse.
Arbitru: L. Ali (Mauritania).
Clasamentul final al Grupei D
1. Egipt 7 puncte
2. Ghana 6
3. Mali 2
4. Uganda 1
Programul meciurilor din sferturile de finală:
► Sâmbătă 28 ianuarie
sfert 1: (18:00) Burkina Faso - Tunisia, la Libreville
sfert 2: (21:00) Senegal - Camerun, la Franceville
► Duminică 29 ianuarie
sfert 3: (18:00) RD Congo - Ghana, la Oyem
sfert 4: (21:00) Egipt - Maroc, la Port-Gentil
semifinale
► Miercuri 1 februarie
(21:00) sfert 1 - sfert 4, la Libreville
► Joi 2 februarie
(21:00) sfert 2 - sfert 3, la Franceville
Meciul pentru locul 3
► Sâmbătă 4 februarie, la Port-Gentil (21:00)
Finala
► Duminică 5 februarie, la Libreville (21:00).