Se-ngroaşă gluma! Şi pentru Dinamo se îngroaşă, podiumul devenindu-i mai greu accesibil după ce n-a fost în stare să-şi valorifice asigurător dominarea clară din prima repriză de aseară. Dar la fel apare situaţia acum în cazul EFN (no name team pe englezeşte), al Craiovei sau poate chiar, dacă ne luăm după unele vorbe aruncate de Şumudică şi forma lui Budescu, al Astrei: Viitorul a făcut încă un pas mare spre surpriza finală.
Schimbând inspirat şi primind cadou de ziua sa – La mulţi ani, Machidoane! - confirmarea ochiului pe care îl posedă tot repetând că puştiul ăsta, altul la rând, pe nume Florinel Coman va ajunge curând mare, Hagi dă frisoane sporite adversarilor, avertizându-i asupra rolului neaşteptat pe care îl joacă în actualul campionat. Unic ca jucător şi tot astfel în calitatea de patron-antrenor, Gică dovedeşte, o dată mai mult, că e nu numai cumnatul celuilalt tiz faimos, dar şi rudă bună, în linie directă, cu dăruirea şi seriozitatea faţă de fenomenul ce l-a făcut om cu stare – pe care a pus-o la bătaie prin această construcţie singulară ce se cheamă Viitorul de la Mare. Iar o declaraţie proaspătă a sa ne umple de respect, mai ales că vine de la un tip socotit a nu le prea avea cu vorbele: „Cadoul meu e că trăiesc, că sunt lângă fotbal, le mulţumesc băieţilor că mă ascultă şi încearcă să joace”.
Victoria Viitorului pe terenul dinamoviştilor face ca meciul de diseară, al EFN la Cluj-Napoca, să devină şi mai interesant pentru oricine, inclusiv pentru …pariori. Reghe e silit de Rege să joace, cu orice risc, la victorie (o şi promite), neavând cum se ascunde îndărătul eventualelor scuze legate de prima evoluţie oficială într-o formulă radical schimbată, de vreme ce analiza gsp evidenţiază că actuala trupă posedă acum cei mai mari - în sensul de înălţime, cel puţin, fundaşi şi înaintaşi din campionat. Numai că CFR dă de ştire că şi-a găsit salvatorul de la înec, noul capitalist care în fotbal se bagă (l-ar chema… Băgăcean) având nevoie, nu-i aşa, de o confirmare a credinţei, mărturisite în prosport, conform căreia în acest investiţia domeniu îi apare “un business rentabil”.
Aşadar, 1, x sau 2?
George PLAURIAN
George PLAURIAN