Tehnicianul echipei FC Voluntari, Florin Marin, a declarat duminică seară, după meciul cu FC Steaua, scor 2-2, că prestaţia arbitrului Andrei Chivulete a fost bună şi că elevii săi ar fi putut să înscrie mai mult dacă ar fi fost puţin mai atenţi.
"Arbitrajul a fost bun, corect. Cei de la Steaua să nu uite că la meciul din tur toate cele trei goluri au fost goluri care au influenţat direct rezultatul final şi am fost dezavantajaţi total la acel joc. Steaua nu a reuşit să-şi creeze foarte multe ocazii de a înscrie. Dacă eram puţin mai atenţi puteam obţine mai mult. Contraatacurile noastre au fost foarte periculoase. Puteam să mai marcăm gol sau goluri. Din câte am înţeles ambele penaltyuri au fost corecte", a spus Florin Marin.
Formaţia FC Steaua a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată duminică, pe Arena Naţională, în compania echipei FC Voluntari, în etapa a 23-a a Ligii 1. Cele două echipe au beneficiat de câte un penalty, cel al bucureştenilor fiind transformat de Harlem Gnohéré.
Au marcat Fernando Boldrin (31) şi Eddy-Harlem Gnohéré (87 penalty) pentru Steaua, respectiv Petre Ivanovici (3) şi Florin Cernat (81 penalty) pentru Voluntari. Florin Cernat a transformat un penalty acordat de Andrei Chivulete după ce Florin Niţă l-a împins pe Daniel Novac. Eddy-Harlem Gnohéré a egalat dintr-un penalty acordat pentru un henţ în careu al lui Vasile Maftei.