S-a încheiat şi runda a 23-a, la finalul căreia FC Steaua Bucureşti s-a calificat matematic în play-off, acolo unde FC Viitorul a făcut pasul încă din runda precedentă. De asemenea, e de menţionat că se consemnează pentru a doua oară în acest sezon o diferenţă de șase puncte între primele două clasate, precedentul înregistrându-se în la sfârşitul etapei a 11-a (FC Steaua 26, CS Universitatea Craiova, FC Viitorul - 20).
Conform
LPF, patru jucători au debutat în ultima rundă: Nusmir Fajić (CS Universitatea Craiova), Samson Nwabueze (Pandurii Târgu-Jiu), Bogdan Nicolae Dănăricu (Pandurii Târgu-Jiu / născut în 1995) şi Claude Dielna (Dinamo Bucureşti). Astfel, după disputarea a 160 de partide, numărul celor care au bifat prezenţe în premieră pe prima scenă în ediţia curentă a ajuns la 87, dintre care 41 sunt tineri autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1994.
La borne statistice, trebuie notat întâia reuşită în campionat pentru Daniel Sikorski, dar şi trei cifre rotunde, Radoslav Dimitrov (CS Universitatea Craiova), Bryan Nouvier (CFR Cluj), fiecare la a 50-a prezenţă, şi Aurelian Chițu (FC Viitorul, FOTO) - meciul 100 în Liga 1.