Căpitanul Astrei Giurgiu, Cristian Săpunaru, a declarat că echipa sa va avea un meci dificil în returul cu KRC Genk, după remiza, scor 2-2, de pe arena "Marin Anastasovici", dar speră la o calificare în optimile Europa League.
"Au prima şansă, am ratat mult, nu a fost uşor cu o echipă cu 6-7 meciuri oficiale. Nu critic arbitrajul, dar la Budescu cred că a fost penalty, puteam să avem 1-0, dar am revenit. Va fi un meci interesant şi sperăm să revenim şi să ne calificăm. Sperăm să facem ca la West Ham, să ne calificăm. Primordial este să intrăm în play-off, dar şi Europa League este importantă", a deckarat Săpunaru.
Astra Giurgiu și formația belgiană KRC Genk au terminat la egalitate, 2-2 (1-1), joi seara, pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu, în prima manșă a șaisprezecimilor de finală ale Europa League la fotbal. Genk a condus de două ori, prin golurile marcate de Timoty Castagne (25) și Leandro Trossard (83), dar Astra a reușit să revină de fiecare dată, prin golurile înscrise de Constantin Budescu (43) și Takayuki Seto (90). Returul este programat în 23 februarie, de la ora 22:05, la Genk.