"Să fii fotbalist este maximum", a declarat Mircea Lucescu pentru Marca, ziarul spaniol care-l numește "un Alex Ferguson al Estului" pe românul de 71 de ani, prezent de 54 de ani în fotbalul de elită, întâi ca jucător, apoi ca antrenor.
"Să fii fotbalist este maximum. Este ceva fără egal. Ca antrenor, președinte, sunt alte responsabilități. Eram foarte dinamic, puteam juca pe orice post din atac. Mi-ar fi plăcut să joc afară. Am avut oferte de la Bordeaux și Rennes, însă era greu să ieși dintr-o țară comunistă", a spus fostul căpitan al naționalei României, care a păstrat ca o comoară tricoul lui Pele de la Cupa Mondială 1970. "Am jucat peste 70 de partide, timp de 13 ani. Acum se ajunge ușor la 150 de meciuri la națională, dar în vremea cortinei de fier se jucau doar oficiale, nu amicale".
Lucescu a părăsit Bucureștiul după ce cutremurul din martie 1977 i-a distrus casa, el semnând atunci cu Corvinul Hunedoara: "După un an mi-au oferit să fiu antrenor-jucător. În 1979 am retrogradat, dar anul următor am promovat după ce am marcat mai mult de 100 de goluri! Aveam un joc rapid, combinativ, neobișnuit pentru fotbalul din Europa de Est din acea perioadă".
"Echipele mele, indiferent că au fost în Turcia, Italia, Ucraina... mereu au marcat mai multe goluri decât celelalte. Asta nu înseamnă că nu aveau un echilibru: ele și primeau mai puține goluri. Aici e cheia", a spus Lucescu.
În toamna lui 1981, el a fost numit selecționer al naționalei, iar la finalul sezonului a dus-o pe Corvinul în Cupa UEFA. "Un an am îndeplinit ambele funcții. Petreceam trei zile acasă și trei zile la București, lucrând pentru Federație", a povestit el.
"Victoria cea mai importantă" a carierei sale a venit atunci. "Ne-am calificat la Euro 1984 dintr-o grupă foarte grea, cu Cehoslovacia, Suedia și Italia, care tocmai devenise campioană mondială și pe care am învins-o cu 1-0 acasă. Nu voi uita niciodată asta", a spus Lucescu, amintind că Partidul Comunist i-a interzis să mai joace, pentru a se ocupa doar de națională.
Cel care a cucerit opt trofee ca jucător și 32 ca antrenor a amintit alte două mari succese care stau alături de victoria cu Italia: "Triumful în fața lui Real Madrid, echipa Galacticilor, în Supercupa Europei, și Cupa UEFA pe care am câștigat-o în 2009 cu Șahtior".
Popularitatea lui Lucescu a devenit o problemă pentru Partidul Comunist, care l-a demis de la națională după victoria cu Austria (4-0). Au urmat succesele cu Dinamo și căderea comunismului, urmată de experiența în fotbalul italian.
"Îl ador", a spus despre fotbalul italian cel care le-a pregătit pe Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. "Puțini antrenori străini au rămas atât de mult timp în il calcio", a adăugat el, mărturisind că Spania nu l-a tentat niciodată.
Lucescu o antrenează acum pe Zenit Sankt Petersburg, aflată pe locul 2 în campionatul Rusiei.