Preşedintele grupării Astra Giurgiu, Dănuţ Coman, a declarat joi seară, după eliminarea echipei pregătite de Marius Şumudică din Europa League, că KRC Genk nu a fost cu nimic mai bună decât formaţia giurgiuveană şi că arbitrajul lui Serdar Gözübüyük a fost îngrozitor.
"N-au fost cu nimic mai buni decât noi. Suntem o ţară prea mică, nu cred că ne vor cei de sus în fotbalul mare. Mi s-a părut un arbitraj îngrozitor. Eu am dubii la modul cum a arbitrat întregul meci, dar în fine... Mi-a plăcut jocul Astrei. Cred că a fost un joc bun al nostru. Am avut ocazii de a marca, am avut posesie bună. A fost vina întregii echipe la gol. A fost o lovitură liberă, un şut foarte bun. Cu toţii suntem de vină pentru această eliminare, jucători, conducere, masori... cu toţii. Însă cred că merităm aprecieri pentru modul cum am reprezentat România în această campanie", a spus Coman la Digi Sport.
Campioana Astra Giurgiu a fost învinsă, joi, în deplasare, de echipa KRC Genk, scor 1-0, în manşa secundă a 16-imilor Europa League şi a ratat calificarea în optimile competiţiei. În tur, la Giurgiu, scorul a fost egal, 2-2.
Meciul a fost arbitrat de olandezul Serdar Gözübüyük.