Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, luni seară, că Astra Giurgiu va termina pe podiumul Ligii 1, subliniind că atacantul Constantin Budescu este "regele fotbalului" din România şi nimeni nu poate contesta că nu se pregăteşte.
"Începe un nou campionat, trebuie sa ne gânduim la următoarele zece meciuri. Cine arată mai bine în play-off, poate câştiga titlul, eu zic că vom termina pe podium. Budescu e regele fotbalului la noi în ţară, nu mai poate zice nimeni că nu se pregăteşte. Mă felicit că formăm un grup frumos, este datorită lor. Dacă voi câştiga campionatul, îmi iau o vacanţă mai lungă, să stau cu soţia şi copiii", a declarat Şumudică.
Echipa Astra Giurgiu a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia FC Botoşani, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1.
Golurile au fost marcate de Constantin Budescu (55), Claudiu Belu-Iordache (76) şi Sergiu Buș (85).
În urma acestui rezultat, Astra a obţinut a opta victorie consecutivă în Liga 1 şi terminat sezonul regulat pe locul al treilea.