Antrenorul Pandurilor, Flavius Stoican, este foarte optimist înaintea partidei România - Danemarca. Tehnicianul gorjenilor crede în naţionala antrenată de Christoph Daum şi spune că "tricolorii" se vor impune fără emoţii în jocul de la Cluj. România are până acum doar o victorie în primele patru meciuri şi a suferit un eşec dureros cu Polonia la Bucureşti, scor 0-3.
"Vă spun cu toată încrederea şi cu tot entuziasmul că vom câştiga. Cel puţin aşa simt, că va fi o partidă în care nu vom avea emoţii. Nu cred că o să fie un rezultat strâns, eu aşa simt. Mă bazez că avem jucători care, în momentele când ne va fi greu, vor face diferenţa", a declarat Stoican.
Întrebat dacă ar miza pe o formulă cu doi atacanţi, antrenorul Pandurilor a declarat că este datoria selecţionerului să ia cea mai bună decizie. "Sunt mai mult decât o echipă, sunt o familie. Keserü este un jucător care marchează goluri, în timp ce Alibec este mai mult un jucător pe combinaţii. Rămâne ca selecţionerul să decidă, mi-e greu să dau eu sfaturi". Stoican a comparat şansele de salvare ale formaţiei sale cu cele ale României de a ajunge la Mondialul din Rusia. "Eu mi-aş dori ca şansa cea mai mare să o avem noi, să ne salvăm de la retrogradare. Sper până în ultimul moment, dar sper să câştige şi echipa naţională", a spus antrenorul.
Partida cu nordicii este programată duminică, de la ora 21:45, la Cluj.