Danemarca? O echipă grea. Da, pentru noi. Dar, în contextul actual, pe cine mai putem privi noi românii cu relaxare? Acest 0-0, până în minutul 75 l-aș fi considerat conform cu cele desfășurate în teren. După cele întâmplate pe urmă, însă, ne avantajează pe noi. Ambii selecționeri sunt străini de țările reprezentativelor pe care le pregătesc, însă cu toate acestea, cei doi au cântat alături de autohtoni atunci când s-au intonat imurile naționale. Hareide mai apăsat cu "Der er et yndigt land", și e logic, pentru că daneza și norvegiana aproape că sunt reciproc inteligibile. Daum mai la mimă, dar rămâne lăudabil efortul său de a învăța versurile de la "Deșteaptă-te române". Ca o paranteză, de mult mi se pare că acest imn nu este potrivit pentru România, căci locuitorii ei parcă fac exact opusul a celor ce îi îndeamnă versurile lui, și mai ales titlul... Iar fotbaliștii nu fac excepție. Asemănarea celor doi tehnicieni, care totodată au aceeași vârstă, s-a cam oprit aici, duminică noapte la Cluj-Napoca. Åge Hareide (în foto) a tras mult mai repede învățăturile după ceea ce i-a arătat prima repriză, reacționând ca atare. Astfel, partea a doua a fost un alt meci, mai ales începând de la minutul 75 în sus. În, prima am avut sensibil mai multe perioade de dominare, la fel și ocaziile. În partea a doua, Hareide ne-a dibuit punctele slabe, transmițându-le jucătorilor săi ceea ce trebuie făcut. Iar dacă Săpunaru și Chiricheș nu ar fi avut prestații de excepție, și oamenii ofensivi ai oaspeților nu ar fi ratat cu atâta seninătate, nu am fi luat nici acest firav punct. Așa însă, ni se mai dă dreptul la speranță, pentru locul 2 evident, astfel încât meciurile care mai sunt de jucat să nu le privim ca pe niște... amicale.
Nu-i poți acuza pe jucătorii noștri de lipsă de dorință sau de abnegație. Nu sunt însă în stare țină mingea, să creeze jocul și de-aici încep să derive toate neajunsurile. Așadar, există dorință, dar nu și putirință. Iar de această transformare nu pare a fi nici Daum capabil.
Așadar, chiar dacă nu ne convine, după cele întâmplate în teren, rezultatul ne-a fost... favorabil.
Cluj-Napoca, 26.03.2017: ROMÂNIA - DANEMARCA 0-0 Campionatul Mondial, preliminarii
Stadion: "Cluj Arena". Spectatori: 26.892. Arbitru: Martin Atkinson (Anglia).
ROMÂNIA: Anton Ciprian TĂTĂRUȘANU (Fiorentina ACF / Italia) - Cristian Ionuț SĂPUNARU (Astra Giurgiu), Vlad Iulian CHIRICHEȘ / cpt (Napoli SSC / Italia), Alin Dorel TOȘCA (Real Betis Balompié / Spania) - Romario BENZAR (Viitorul Constanța), Doru Mihai PINTILII (Steaua București), Răzvan Gabriel MARIN (R Standard C Liège / Belgia), Iasmin LATOVLEVICI (Kardemir DÇ Karabükspor / Turcia) înloc.75 Dorin ROTARIU (C Brugge KV / Belgia) - Alexandru Mihăiță CHIPCIU (RSC Anderlecht / Belgia) înloc.84 Virgil Andrei IVAN (CSU Craiova), Nicolae Claudiu STANCIU (RSC Anderlecht / Belgia), Claudiu Andrei KESERÜ (Ludogoreț Razgrad / Bulgaria) înloc.62 Denis ALIBEC (Steaua București). Selecţioner: Christoph Paul DAUM.
DANEMARCA: Kasper Peter SCHMEICHEL - Simon Thorup KJÆR / cpt (46 Mathias Jattah-Njie "ZANKA" JØRGENSEN), Andreas Bødtker CHRISTENSEN, Jannik VESTERGAARD - Peter Svarrer ANKERSEN, William KVIST Jørgensen, Lasse SCHÖNE (68 Martin BRAITHWAITE Christensen), Thomas Joseph DELANEY, Riza DURMISI - Christian Dannemann ERIKSEN, Andreas Evald CORNELIUS. Selecţioner: Åge Fridtjof HAREIDE.
Nicio cifră interesantă de pe urma acestui meci, doar că s-a egalat o perioadă record de lipsă de eficacitate pentru naționala noastră, de patru partide consecutive fără gol marcat: prima, între 12.10.1947 - 06.06.1948, 0-3 Ungaria (a), 0-0 Polonia (a), 0-1 Albania (a), 0-9 Ungaria (d); a doua, între 11.10.2016 - 26.03.2017, 0-0 Kazahstan (d), 0-3 Polonia (a), 0-1 Rusia (d), 0-0 Danemarca (a). Și ar mai fi ceva, că și după a 5-a încercare, Clujul continuă să rămână nefertil pentru echipa națională. Dar nu e el de vină.
Răzvan TOMA