Formaţia Betis Sevilla, cu fundaşul Alin Toşca în teren până în minutul 78, a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Villarreal, în etapa a 30-a a campionatului Spaniei.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Adrian Lopez, în minutul 47.
Tot marţi, Atletico s-a impus cu Real Sociedad, datorită unui gol semnat de Filipe Luis (28), iar Athletic Bilbao a trecut de Espanol, scor 2-0, prin reuşitele lui Aduriz (17 şi 37).
Partidele FC Barcelona - FC Sevilla, Alaves - Osasuna, Deportivo - Granada, Gijon - Malaga şi Leganes - Real Madrid se dispută miercuri, iar întâlnirile Eibar - Las Palmas şi Valencia - Celta Vigo au loc joi.