Chit că începem viceversa, cu concluzia, e de remarcat, a nu știu câta oară, că echipele care țin afișul unui sezon autohton nu pot ține și ritmul meciului la trei zile. Păi cum altfel să explici, la o judecată eliberată de obsesia jocurilor de culise, cum ce a fost bun într-a treia dispare într-a patra (etapă):cum învingătoarea de pe terenul campioanei cedează, acasă!, tocmai în fața celor bătuți măr anterior, iar cei cu patru saci trântiți în cârca ambițiilor de nouă mărire oltenească permit dinamoviștilor să simtă gustul unei victorii în play-off?
Avem și o excepție, pe moment cel puțin. Steaua și-a pierdut, oficial, numele (tot așa, temporar, conform patronului său), dar a câștigat chiar mai mult decât toate punctele din eternul derby și din meciul cu echipa care i-a smuls titlul. Fiindcă poate mai presus decât momentele de virtuozitate reușite cu Astra, de al doilea recital la rând dat de Alibec - aseară imperial taman împotriva trupei în care a redevenit fotbalist de top și asta în doar o jumătate de oră ș-un pic -, se simte că FCSB are iarăși vânt din pupa, dinspre tribunele repopulate de fani ai culorilor roș-albastre. Ne place sau nu, asta e și trebuie să-i dăm (și) lui Becali ce-i i se cuvine, de vreme ce americanii înșiși tocmai l-au dăruit cu trei pagini în New York Times, gest uluitor, probabil chiar nemaifăcut vizavi de români.
Altfel, rămâne cum ne-am înțeles între microbiști, cum a zis ieri și Hagi: sunt zile și zile pentru echipele noastre. Viitorul a pierdut șefia, însă e la egalitate de puncte în față și oricum va rămâne un câștig al ediției. Și oricum campionatul nu e încă jucat, singura certitudine fiind la ora aceasta imposibilitatea păstrării laurilor de către Astra. Apropo de aceasta, ce mai zic cârcotașii, o fi fost blat Săpunaru și în meciul de aseară, de a recidivat în gafele comise contra dinamoviștilor?
George PLAURIAN
George PLAURIAN