Echipa Benfica Lisabona a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Moreirense, într-un meci din etapa a 28-a şi a revenit în fruntea clasamentului campionatului portughez.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Konstantinos Mitroglou, în minutul 42.
În clasament conduce Benfica Lisabona, cu 68 de puncte, fiind urmată de FC Porto, cu 67 de puncte, şi Sporting Lisabona, cu 60 de puncte.