Mijlocașul Alexandru Mateiu, de la CS Universitatea Craiova, a fost suspendat trei meciuri și amendat cu 5.000 de lei de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, reunită miercuri.
Mateiu a primit direct cartonașul roșu în meciul cu Dinamo (2-2), din etapa a 7-a din play-off, pentru un fault din spate comis asupra lui Dan Nistor.
Un alt fotbalist al Universității, mijlocașul bulgar Hristo Zlatinski, care a fost eliminat după meci pentru al doilea cartonaș galben, în urma unui conflict cu antrenorul echipei Dinamo, Cosmin Contra, a fost suspendat un meci și amendat cu 740 lei.
Valentin David, antrenorul cu portarii al echipei Pandurii Târgu-Jiu, a fost suspendat trei jocuri și amendat cu 4.500 lei, după ce a fost eliminat de pe bancă la meciul cu FC Botoșani (1-1), din play-out.
Fundașul Radu Zaharia (Gaz Metan Mediaș), care a primit cartonaș roșu la meciul cu ACS Poli Timișoara (0-1, în deplasare), a fost suspendat o etapă și amendat cu 740 de lei.