Neașteptat, mai ales dacă ne amintim de convulsiile (ca să nu spunem luptele) din taberele sale de dinainte de convingerea lui Contra de către prietenul său Mutu, Dinamo adeverește previziunea tare riscantă a unui Dănuț Lupu - că numai un... original ca el putea să mai vorbească despre titlu cu nu prea multe luni în urmă. Dinamo și-a confirmat aseară spectaculoasa schimbare de atitudine și, bătând pe FCSB în ultimul minut (exact cum pierduse puncte în etapa anterioară!), face încrâncenat finalul de campionat, cu o luptă în trei pentru lauri.
Să răsară iară steaua lui Dinamo? Iată că una ca asta nu mai e azi, ca mai ieri, chiar de domeniul imposibilului. Iar de e să căutăm o stea în ceea ce reprezintă acum urmașa trupelor vedetelor mai vechi sau mai noi - de la frații Nunweiller și până la Rotariu (care tomai a marcat spectaculos prin liga altora) -, atunci cu siguranță discutăm despre Sergiu Hanca. Revelația sezonului se detașează îndeosebi prin acel spirit care defineau un Dinu sau un Hîldan. Ați fost atenți la modul în care se concentra înainte de executarea penaltyurilor, fără a lua seama la jocul nervilor practicat de un portar meseriaș ca Nițu? Și prima dată, deși ”ghicit” de portar, și mai cu seamă la execuția care poate hotărî un întreg campionat, cojudețeanul lui Boloni (prin origine) a dovedit un sânge rece nu prea des sesizabil prin organismele fotbaliștilor români actuali. Și chiar dacă victoria nu poate fi, sigur, a lui, a unuia singur, măcar trebuie să-i recunoaștem și admirăm rolul decisiv avut (și) în această manșă de derby etern, în care, nota bene!, i-a aplicat o strașnică lovitură fostului său antrenor de la Snagov.
Altfel, meciul de aseară rămâne, totodată, de referință prin rețeta-record, aspect umbrit însă de risipirea aiurea a produselor pădurilor noastre decimate, într-o cantitate care ne putea procopsi și cu un arbitru-hârtie (că unul ”brichetă” deținem în palmares). Hațegan n-a acceptat să devină așa ceva, trecând în schimb cu ușurință peste modul în care a fost anihilat vedeta lui Becali, aportul lui Alibec reducându-se astfel la o pasă măiastră, irosită incredibil de ditamai brazilianul Boldrin.
George PLAURIAN