Juventus nu renunță la gândul de a câștiga Liga Campionilor. Gruparea italiană are deja nume grele pe lista de achiziții pentru vara acestui an. Dintre toți jucătorii doriți, doi reprezintă adevărate priorități, scrie Gazzetta dello Sport. Este vorba de mijlocașul Nemanja Matic, de la Chelsea.
Pentru aducerea sa, Juve va avea două probleme: sârbul este titular la Chelsea și nu se știe dacă antrenorul Antonio Conte este de acord cu plecarea sa, dar și faptul că Matic este dorit și de PSG, care ar putea oferi o sumă mai mare.
Chiar de la PSG, Juventus îl dorește și pe argentinianul Angel Di Maria. În cazul acestuia, o problemă ar fi salariul destul de mare pe care îl încasează la gruparea franceză.
Torinezii se gândesc și la un înlocuitor pentru bătrânul Buffon, având câteva discuții cu polonezul Szczesny. De asemenea, se caută și un fundaș pentru cazul în care Bonucci sau Barzagli vor pleca.
RomanianSoccer