Un fan al echipei sârbe de fotbal Partizan Belgrad a fost condamnat miercuri la 12 ani de închisoare pentru uciderea francezului Brice Taton, suporter al formației Toulouse FC, în anul 2009, la Belgrad, cu ocazia unui meci din Europa League.
Sârbul Đorđe Prelić primise, în ianuarie 2012, o condamnare de 15 ani de închisoare în contumacie, fiind în acea perioadă dat în urmărire. Alți 13 huligani ai clubului belgrădean au primit atunci pedepse cuprinse între 4 și 15 ani de închisoare.
Đorđe Prelić, prezentat în mass-media sârbă drept fostul șef al grupării de suporteri Alcatraz, considerată nucleul dur al huliganilor lui Partizan, a fost arestat în februarie 2013, la Barcelona, și extrădat în Serbia un an mai târziu. El a cerut să fie rejudecat și a negat orice implicare în uciderea francezului, notează cotidianul L'Alsace.
Brice Taton a fost bătut cu sălbăticie, pe 17 septembrie 2009 la Belgrad, unde venise să asiste la meciul dintre Toulouse și Partizan, din cadrul competiției Europa League. El a fost găsit la baza unei scări, cu leziuni grave la cap și torace, după o cădere peste patru metri, decedând pe 29 septembrie, într-un spital din Belgrad, la vârsta de 28 de ani.
Un alt suporter al lui Partizan, Dejan Puzigaća, al cărui proces s-a deschis în aprilie, urmează să fie judecat. Arestat pe aeroportul din Atena, în timp ce venea din Thailanda, deghizat în călugăr ortodox și având asupra sa acte false, Puzigaća (36 ani) a fost extrădat în Serbia în aprilie 2016.
Ca și Croația vecină, Serbia se confruntă în continuare cu acte de violență între suporterii de fotbal, unii dintre aceștia fiind implicați în activități criminale. La fiecare derby belgrădean între Steaua Roșie și Partizan este desfășurat un număr impresionant de forțe de ordine în capitala Serbiei, adaugă publicația citată.