Într-un interviu acordat ESPN, Lionel Messi a vorbit despre evoluţia din acest sezon a rivalului său, Cristiano Ronaldo, şi a asigurat că vrea să îşi încheie cariera la Barcelona.
Întrebat despre rivalitatea existentă între cei doi sportivi, Lionel Messi a oferit un răspuns elegant.
"Aşa cum am spus întotdeauna, atât eu cât şi Cristiano, este ceva alimentat mai mult de presă decât de noi. Nu dau importanţă la ce se spune din afară. Fiecare dintre noi încearcă să facă tot posibilul pentru a fi cel mai bun. Cristiano Ronaldo este un jucător uriaş, cu foarte multe calităţi. Se autodepăşeşte an după an, de aceea este unul dintre cei mai buni din lume", a declarat Messi
Starul argentinian urmează să îşi prelungească luna aceasta contractul cu Barcelona până în 2021, cu opţiune de prelunire de încă un an, potrivit postului de radio Cadena SER. De altfel, Messi a afirmat că intenţionează să îşi încheie cariera de fotbalist în tricoul "catalanilor".
"Mi-ar plăcea să îmi închei cariera la Barcelona, dar vom vedea. Mereu am visat şi mi-am dorit asta. De fiecare dată când joc îmi doresc să câştig şi dau totul pe teren, pentru ca anul acela să fie cel mai bun posibil. În sezonul trecut m-am simţit la fel ca în anii anteriori", a conchis Messi.
În sezonul trecut, Messi a adunat 54 de apariţii în tricoul "blaugrana", reuşind să înscrie 54 de goluri şi să ofere 19 assist-uri.