Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, la prezentarea oficială la gruparea Kayserispor, că îşi doreşte să formeze o echipă care ştie să lupte şi să fie "ca un comando". El a precizat că nu a venit la Kayserispor ca să ia salariu doar pe două sau trei luni şi că formaţia turcă va obţine în campionatul următor rezultate mai bune decât în sezonul trecut.
"Ajunsesem în mare parte la o înţelegere cu Gaziantepspor, însă apoi au apărut unele probleme şi contractul nu s-a realizat. În ceea ce priveşte Kayserispor, toate detaliile s-au concretizat. Cei de aici au fost foarte atenţi cu mine. Prietenii mei au spus lucruri bune despre Kayserispor, astfel că am ajuns la un acord. Turcii şi românii au stiluri asemănătoare de viaţă. Nu cred că mă voi simţi ca un străin. Am încredere că pot obţine succese în Turcia. Fotbalul turc este văzut din afară ca 'bani mulţi, succese puţine'. Eu am venit să fac invers. Am venit la Kayseri nu pentru bani, ci pentru succese, atât pentru club cât şi pentru cariera mea", a afirmat fostul tehnician al Astrei Giurgiu.
Marius Şumudică a precizat că nu va cere conducerii clubului să aducă anumiţi jucători, ci va alege de pe lista făcută deja de oficialii turci. "Treaba mea este să îi fac pe jucători să joace. Scopul meu aici este să formez o echipă care luptă. Echipa ar trebui să fie ca un comando. Să se lupte până la capăt şi să câştige. Eu nu spun 'aduceţi-l pe cutare'. Conducerea clubului a făcut o listă. Eu aleg de pe listă, iar conducerea va face transferul. Eu nu aduc jucători. Treaba mea este să îi fac pe fotbalişti să joace şi asta voi face", a explicat "Şumi".