Concordia Chiajna a fost învinsă cu scorul de 1-0 de formația bosniacă Borac Banja Luka, vineri seara, într-un meci amical susținut în stagiul de pregătire din Serbia.
''Bosniacii au înscris în poarta lui Bălgrădean după o serie de erori în lanț în angrenajul defensive gândit de Alexa'', în finalul partidei, potrivit site-ului oficial al clubului.
Cu probleme medicale, stoperii Dobrosavlevici și Albu nu au putut evolua, astfel că Dan Alexa l-a testat pe Toni Tipuric, un fundaș central croat, iar din minutul 65 l-a trimis în teren și pe croatul Zvonimir Blaic, care a evoluat în dreapta defensivei.
Concordia a început cu Caparco — Răsdan, Zeba, Tipuric, Bucurică — Buleică, Vasile Gheorghe, Deaconu, Grădinaru — M. Cristescu, Pena
Pe parcursul reprizei secunde au mai jucat Bălgrădean — Fota, V. Munteanu, Rogoveanu, Kortzorg, Ciobanu și Zvonimir Blaic.
În primul meci, Concordia a fost învinsă de Napredak Krusevac (Serbia) cu 4-1.
Ultimul amical al ''vulturilor'' va avea loc pe 3 iulie, cu FK Borac Cacak (Serbia).