Clubul turc Sivasspor, la care s-a transferat de curând fundaşul Paul Papp, a anunţat că l-a atacantul brazilian Robinho, 33 de ani, condamnat în Italia la nouă ani de închisoare pentru viol.
Robinhno a semnat pentru un sezon şi jumătate cu echipa turcă.
La 23 noiembrie 2017, Robinho a fost condamnat, în Italia, la nouă ani de închisoare, pentru că a participat la un viol în grup.
Faptele pentru care a fost condamnat jucătorul datează din 22 ianuarie 2013, când Robinho era legitimat la AC Milan. Potrivit anchetatorilor, fotbalistul a participat la violarea în grup a unei albaneze în vârstă de 22 de ani, într-o discotecă din Milano.
Jucătorul şi-a afirmat nevinovăţia şi a făcut apel la sentinţa primită.
Robinho a fost acuzat de viol şi în 2009, când juca la Manchester City, însă acel caz a fost clasat.
În vârstă de 33 de ani, Robinho a fost legitimat, din 2016, la Atlético Mineiro. El a evoluat şi la Real Madrid, între 2005 şi 2008.
Robinho are 100 de selecţii în naţionala Braziliei, pentru care a însris 28 de goluri.