Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Cosmin Contra, a admis că vremea nefavorabilă impune jucătorilor adaptarea la condiţii dificile de pregătire şi joc, dar că tricolorii vor încerca să se adapteze la orice scenariu şi vor aborda la victorie meciurile amicale cu Israel şi Suedia.
"Sunt condiţiile care sunt şi trebuie să ne adaptăm cât mai bine. Este şi o chestie de mentalitate, de autodepăşire, de a te adapta în fiecare zi la dificultăţile naturii. Este un exerciţiu de a ne adapta cât mai repede la anumite condiţii aici în ţară şi de a trece poate mâine la nişte condiţii foarte bune de a pregăti jocul şi de a juca şi după aceea să ne întoarcem din nou la nişte condiţii grele. Vom fi puternici şi ne vom adapta la orice condiţii şi vom încerca să câştigăm ambele meciuri. Voi încerca să nu mai fac aşa de multe schimbări ca în ultimele meciuri. Dar sunt jucători tineri pe care i-am adus să-i văd şi voi vedea cum planific aceste două meciuri. Eu mă ghidez şi după ce văd la antrenamente, vreau să-i simt, să-i văd şi iau decizia. I-am adus să debuteze, să-i văd cum se integrează în angrenajul echipei naţionale. Sunt puţin surprins, este o atmosferă extraordinară, s-au integrat foarte bine. La antrenamente e o plăcere să-i vezi antrenându-se, aşa că există toate premisele să avem continuitate în joc, continuitate în agresivitate, în mentalitate, să creăm ocazii, să încercăm să marcăm goluri, ceea ce am făcut la toate meciurile de când sunt antrenor", a declarat joi, Cosmin Contra, la Casa Fotbalului.
Selecţionata de fotbal a României pregăteşte campania de calificare la EURO 2020 cu două meciuri amicale în compania Israelului, sâmbătă 24 martie, la Netanya, şi apoi cu Suedia, pe 27 martie, la Craiova. Selecţionerul Cosmin Contra a convocat pentru aceste jocuri 27 de jucători, dintre care 16 joacă în străinătate şi 11 din campionatul intern.
Atacantul Florin Andone este accidentat, dar Contra a precizat că nu va mai convoca un alt atacant.
Selecţionerul României a opinat că rezultatul are o mare importanţă, inclusiv în meciurile amicale: "Rezultatul contează, pentru că muncim pentru rezultat, alergăm pentru aceste rezultate şi e clar că dacă joci bine, îţi creezi ocazii şi nu câştigi, e normal că rămâi frustrat. Un rezultat bun după un joc bun dacă s-ar putea ar fi extraordinar. Dar mă interesează mai mult să avem continuitate în exprimare, mai mult decât rezultatul. Şi eu cred că dacă avem continuitate în exprimarea pe teren eu cred că vom avea şi rezultate".
Contra îşi doreşte ca naţionala României să repete momentele bune din anumite meciuri şi să arate o mai mare consistenţă în joc: "Ne întâlnim o dată la 3-4 luni de zile şi trebuie să le reaminteşti jucătorilor ceea ce vrei de la ei. Întotdeauna le voi cere să nu se relaxeze, să ne îmbunătăţim această mentalitate, agresivitate, acest joc care mi-ar plăcea să-l văd la echipa naţională, de posesie, în viteză, cu ocazii. Ceea ce am văzut la meciul cu Turcia, în multe momente la meciul cu Kazahstanul. Ceea ce am văzut în Danemarca în anumite momente, chiar dacă ne-au pus în dificultate. Ce am văzut în meciul cu Olanda în prima repriză. Au fost multe momente în care am avut nişte acţiuni extraordinare, asta vreau să văd".
Contra a remarcat jocul naţionalei Under 19 cu Serbia (4-0) şi a precizat că poarta naţionalei mari este deschisă oricărui jucător cu calităţi indiferent de vârstă. "Este o generaţie de excepţie, au o şansă mare să se califice la un campionat european după foarte mult timp, acolo au o şansă enormă să se califice la un campionat mondial. Au valoare, au şi mentalitatea necesară să facă lucrul acesta. Dacă vor avea evoluţii bune, constante, de ce nu. Nu îmi e frică să aduc jucători care confirmă, care au evoluţii bune, nu e nicio problemă să ajungă în sânul echipei naţionale dacă confirmă şi chiar dacă au vârste de 18-19 ani, sau chiar de 17 ani, cum are Screciu, care a făcut un meci extraordinar ieri. A fost unul dintre remarcaţii mei, mai ales pe un post pe care căutăm soluţii. Sunt jucători care dacă vor avea această exprimare vor avea poarta deschisă oricând", a menţionat Contra.